|
Condamnare a referendumului din Transnistria | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a respins legalitatea rezultatelor referendumului privind independenţa şi aderarea la Federaţia Rusă desfăşurat duminică în autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană. "Sunt profund preocupat că acest referednum va complica şi mai mult situaţia în regiune. Fac apel la autorităţile nistrene să revină la procesul de negocieri, în loc să organizeze referendumuri", a declarat Karel de Gucht, preşedinte în exerciţiu al OSCE, Ministru de Externe al Belgiei. La negocieri în formula "5 + 2" participă reprezentanţi ai Republicii Moldova, regiunii Nistrene, Rusiei, Ucrainei şi OSCE, precum şi ca observatori reprezentanţi ai Uniunii Europene şi Statelor Unite. La ora actuală, procesul de negocieri este suspendat, Chişinăul şi Tiraspolul acuzându-se reciproc de impasul în care au ajuns discuţiile privind soluţinarea conflictului nistrean. "Farsă politică a lui Smirnov" Autorităţile Republicii Moldova au declarat că nu vor recunoaşte referendumul din 17 septembrie prin care alegătorii din regiunea nistreană au aprobat separarea de Moldova şi unificarea cu Federaţia Rusă.
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Andrei Stratan, a declarat, într-un interviu în exclusivitate pentru agenţia de presă oficială Moldpres, că ziua de duminică nu ar fi adus, de fapt, nici un fel de schimbări. "Aşa-zisul referendum nu este altceva decât o farsă politică a lui Igor Smirnov", a subliniat Andrei Stratan. El a subliniat că autorităţile de la Chişinău pledează în continuare pentru democratizarea regiunii nistrene şi va promova aceeaşi "politică de reintegrare a ţării". Rusia are o poziţie opusă Moldovei Pe de altă parte însă, ministrul de extrene al Rusiei, Serghei Lavrov, citat de agenţii de presă din Rusia, a declarat că referendumul a fost unul democratic şi deschis. El a făcut apel către autorităţile de la Chişinău şi administraţia de la Tiraspol să revină la masa de tratative.
"Informaţia despre rezultatele referendumului în Transnistria erau previzibile şi confirmă încă o dată că acest conflict trebuie reglementat în baza acordurilor anterioare", a spus Serghei Lavrov, fără a preciza la ce acorduri se referă. "Locuitorii Transnistriei nu au văzut şi au simţit deocamdată nici un fel de rezultate reale de pe urma negocierilor de până acum", a spus preşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei, Serghei Mironov. El a menţionat că transnistrenii au votat pentru un viitor comun cu Rusia în speranţa unei rezolvări cât mai rapide a conflictului transnistrean. Preşedintele Consiliului Federaţiei a sugerat că votul de ieri a devenit "o expresie a cetăţenilor care doresc stabilitate şi previzibilitate". Ucraina nu recunoaşte referendumul, dar... Prim ministrul Viktor Ianukovici spune că nimeni nu a recunoscut oficial referendumul, dar faptul că oamenii au ţinut un referendum este o chestiune de consultare. Trebuie să vorbim despre acest lucru cu respect. Agravează acest lucru conflictul? Probabil", a spus Viktor Ianukovici, care conduce Partidul Regiunilor, de orientare pro-rusă.
Preşedintele Radei Supreme, Oleksandr Moroz, a declarat că reprezentanţii ţărilor europene ar trebuie să se convoace la o conferinţă specială la care să se discute rezultatele acestui referendum. „Referendumul este un fapt împlinit şi acest fapt este interpretat diferit. Este interpretat diferit de către Abhazia, Transnistria sau Kosovo. Cred că ar trebui elaborate standarde unice pentru asemenea fapte”, a spus Oleksandr Moroz. El a subliniat, totodată, că Ucraina nu poate recunoaşte rezultatele referendumului, deoarece ar încălca astfel acordurile cu Republica Moldova. Guvernul României nu va recunoaşte referendumul Executivul de la Bucureşti, în termeni duri, a condamnat acest referendum pe care l-a calificat drept o acţiune desfăşurată "cu ignorarea dreptului internaţional şi a dreptului constituţional al Republicii Moldova şi în absenţa tuturor condiţiilor pentru admiterea legitimităţii".
"Problemele regiunii transnistrene pot fi închise numai dacă vor fi găsite răspunsuri realiste, echilibrate, care să asigure tuturor cetăţenilor din această zonă a Republicii Moldova respectarea drepturilor fundamentale şi şansa de a-şi construi o viaţă prosperă", se arată într-un comunicat al Guvernului României. Uniunea Europeană nu recunoaşte referendumul "Uniunea Europeană nu recunoaşte Republica Moldovenească Nistreană. Entitatea nu e recunsocută de nici o ţară din lume şi de aceea preşedintele în exreciţiu al OSCE a precizat că rezultatele nu pot fi recunoscute pe plan internaţional." "Uniunea Europeană nu recunoaşte în nici un fel referendumul sau rezultatele sale," a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Pietro Petrucci. Pe 16 septembrie, Preşedintele Vladimir Voronin declara că "în pofida torpilării de către autorităţile de la Tiraspol a procesului de reglementare politică a conflictului, conducerea Republicii Moldova urmează să continue cu calm şi fermitate politica de unificare paşnică a ţării". | LEGĂTURI Doar Rusia salută rezultatul referendumului din Transnistria18 Septembrie, 2006 | Ştiri Transnistria: unirea cu Rusia şi a separarea de Moldova18 Septembrie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||