|
Presa evaluează cei cinci ani de la atentatele al Qaeda | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ziarul francez Le Monde face o panoramă a politicii externe americane de după septembrie 2001 şi afirmă că lumea s-a schimbat în rău, a devenit mai haotică. Se pare că invadarea Afganistanului şi alungarea talibanilor au fost succese majore dar după Afganistan, scrie Le Monde, Statele Unite au comis o eroare majoră şi anume au atacat Irakul fără a oferi motive convingătoare.
În cinci ani, Statele Unite au împins lumea către lupta între civilizaţii, ceea ce dorea, de altfel, al Qaeda, mai scrie Le Monde. În Rusia, Pravda, ziarul partidului comunist, spune că atentatele de acum cinci ani au produs Statelor Unite cea mai dureroasă lovitură de după Pearl Harbour. Ele au distrus nu doar o economie, ci şi visul americanilor care credeau că aparţin celei mai bogate, mai sigure şi avansate societăţi de pe faţa pământului. Ziarul ungar Nepszabadsag afirmă că soldaţii care pleacă În misiuni de menţinerea păcii în Afganistan, pleacă de fapt la război. Ar fi o greşeală să înlocuim acest cuvânt urât cu un eufemism, scrie ziarul. Mai mult de o sută de soldaţi unguri pleacă la război chiar dacă i se spune misiune de reconstrucţie. Întregul proiect afgan pe cinci ani nu este nimic altceva decât un război de reconstrucţie. În timp ce Bundestagul se pregăteşte să discute despre trimiterea unui contingent german pentru menţinerea păcii în Liban, un comentariu al ziarului Die Welt susţine că dacă militarii vor fi trimişi în Orientul apropiat, Germania nu va mai fi un mediator în procesul de pace şI nici neutră. Germania va ajuta Israelul să-şi protejeze graniţele de atacurile Hesbollah. În Afganistan, Congo şi oriunde aiurea, continuă ziarul, rolul Germaniei nu trebuie să fie acela de mediator care trebuie să-i mulţumească pe toţi. Germanii nu pot avea un cuvânt de spus dacă Nu sunt pregătiţi să se angajeze militar. Cotidianul Gazeta din Moscova scrie că poziţia Rusie e clară în ceea ce priveşte trimiterea trupelor în Liban. Operaţiunile militarilor ruşi vor fi conduse pe baze negociate bilateral iar trupele trimise de Moscova, formate din ingineri specializaţi în refacerea infrastructurii, vor fi desfăşurate nu sub steagul Naţiunilor Unite, care trebuie, printre altele, să împiedice Hesbollah să obţină arme de la ţările vecine, ci ca asistenţă individuală acordată unei ţări prietene. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||