BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 31 August, 2006 - Published 10:03 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Kofi Annan vizitează Siria
Kofi Annan a vizitat sudul Libanului cu 2 zile înainte de a ajunge în Siria
În cadrul turneului său în Orientul Apropiat, secretarul general ONU Kofi Annan se află azi în Siria. Guvernul de la Damasc este considerat unul dintre principalii sprijinitori ai miliţiilor islamiste Hezbollah iar liderul ONU îi va cere preşedintelui Bashar Al Aassad să îşi folosească influenţa pentru a se asigura că încetarea focului în Liban va fi una durabilă.

Se aşteaptă că secretarul general ONU să îi solicite preşedintelui Bashar Al Assad să joace un rol mai constructiv în regiune şi să convingă mişcarea Hezbollah să-i elibereze pe soldaţii israelieni răpiţi.

Însă Siria şi Naţiunile Unite sunt pe poziţii divergente în chestiunea Libanului.

Ieri, liderul sirian a acuzat ONU că ia partea Israelului în acest conflict. Siria este una dintre puţinele ţări care a ridicat obiecţii faţă de prezenţa unei forţe de stabilizare lărgite în Liban.

De asemenea, Damascul a precizat că va închide frontiera cu Libanul, dacă soldaţii străini vor fi staţionaţi la graniţă în încercarea de a bloca o eventuală reînarmare a mişcării Hezbollah.

Statele Unite acuză Siria că le furnizează arme islamiştilor, inclusiv rachete de provenienţă iraniană - o acuzaţie negată de sirieni.

Preşedintele Assad insistă că nu poate exista o pace stabilă în regiune până când nu este rezolvat conflictul palestinian şi până când Israelul nu înapoiază Siriei Înălţimile Golan, capturate în timpul războiului din 1967.

Ambele sunt chestiuni ridicate de Kofi Annan în timpul vizitei în Israel.

Tot în Siria se află şi conducerea mişcării palestiniene Hamas, dar nu se ştie dacă secretarul general ONU va încerca să obţină de la aceasta eliberarea unui al treilea soldat evreu, răpit în teritoriile palestiniene.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>