|
Secretarul general al ONU vizitează Israelul | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Kofi Annan încearcă să găsească-alături de părţile implicate-o soluţie la criza dintre Israel si gruparea Hezbollah. Vizita în Liban este prima etapă într-un turneu care s-ar putea dovedi crucial pentru suspendarea conflictului din Orientul Apropiat. După întâlnirea cu oficialii libanezi, secretarul general ONU a spus că a cerut să fie stabilite câteva măsuri care pot detensiona situaţia în zonă. “Le cer reprezentanţilor Israelului să ridice imediat blocada pe care au impus-o Libanului şi lucrez cu ei şi cu alţi parteneri internaţionali pentru a vedea ce mai este de făcut. De asemenea, reiau apelul ca soldaţii răpiţi (n.n soldaţii israelieni răpiţi de gruparea Hezbollah) să fie eliberaţi şi să fie transferaţi fie către Comitetul Internaţional de Cruce Roşie, fie către guvernul libanez sau către o terţă parte. Noi, Organizaţia Naţiunilor Unite, suntem gata să intermediem acest trensfer dacă ni se cere”, a declarat Kofi Annan. Misiune grea şi în Israel Chiar dacă autorităţile libaneze l-au întâmpinat cu braţele deschise, Kofi Annan a descoperit că Naţiunile Unite nu sunt foarte populare în rândul libanezilor obişnuiţi.
În timpul vizitei pe care a făcut-o la periferia Beirutului, a fost întâmpinat de sute de libanezi care l-au huiduit şi au strigat lozinci în favoarea miscării libaneze Hezbollah. Misiunea lui Kofi Annan nu va fi uşoară nici în Israel, unde urmează să ajunga marţi. Israelul a spus că nu intenţionează să renunţe la blocada maritimă şi aeriană impusă Libanului până când forţele ONU de menţinere a păcii nu vor fi amplasate în zona tampon, conform rezoluţiei 1701. Rezolutia ONU a fost adoptată acum două săptămâni şi prevede retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului, desfăşurarea armatei libaneze în regiune şi întărirea trupelor ONU aflate în zonă de aproape 30 de ani cu un contingent de până la 15.000 de soldaţi. Anchete în Israel privind campania din Liban Premierul israelian Ehud Olmert a cerut deschiderea a două anchete referitoare la modul în care s-a desfăşurat ofensiva din Liban. Una dintre anchete se va concentra pe deciziile politice privind campania din Liban iar cealaltă pe partea militară.
Ehud Olmert a respins sugestiile referitoare la formarea unei comisii de stat independente care să facă o anchetă şi să aibă şi dreptul de a demite responsabili. Premierul israelian a spus însă că îşi asumă responsabilitatea deciziei de a porni războiul. "Vreau să clarific un lucru: că eu îmi asum întreaga responsabilitate pentru decizia de a începe ofensiva, de a răspunde prin forţă militară şi de a nu rămâne nemişcat în faţa atacurilor la adresa soldaţilor noştri, a cetăţenilor şi a suveranităţii Israelului", a spus Ehud Olmert, care a adăugat că îşi asumă responsabilitatea şi pentru rezultatele campaniei din Liban. Premierul Olmert a admis că Israelul nu şi-a atins toate scopurile pe care le-a avut când a început ofensiva în Liban. Corespondenţii transmit că Ehud Olmert pare să-şi fi asumat un risc, sperând că guvernul său va supravieţui criticilor privind campania din Liban şi că, între timp, desfăşurarea unei forţe de pace în Liban va îmbunătăţi şi imaginea guvernului său acasă. | LEGĂTURI România nu va trimite deocamdată trupe în Liban28 August, 2006 | Ştiri Secretarul general al ONU vizitează Libanul27 August, 2006 | Ştiri ONU salută participarea UE la forţa de pace din Liban26 August, 2006 | Ştiri Franţa îşi măreşte contribuţia la forţa de pace pentru Liban24 August, 2006 | Ştiri Bashar Assad dezaprobă trimiterea de trupe ONU23 August, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||