|
Exporturile de vinuri au crescut dar nu suficient | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Companiile producătoare de vinuri din Republica Moldova au majorat de trei ori exportul în ţările europene în prima jumătate a anului curent, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această majorare pare însă a fi departe de a acoperi pierderile provocate de embargoul impus de Rusia la vinurile moldoveneşti. Exporturile de vinuri pe pieţele europene s-au cifrat în perioada ianuarie-iunie la aproape 15 milioane de dolari, faţă de 5,1 milioane de dolari în aceeaşi prioadă a anului trecut. Potrivit datelor oficiale, cea mai spectaculoasă creştere au înregistrat-o exporturile în România, de la 350.000 de dolari, la 8,8 milioane de dolari. Adică o creştere de aproximativ 25 de ori. De asemenea, au mai crescut exporturile în Polonia, de la 1,1 milioane de dolari la 1,7 milioane de dolari. Vinuri moldoveneşti au mai fost exportate în Marea Britanie, Germania, Estonia şi Israel în cantităţi care însă nu depăşesc valoare de un milion de dolari. Pierderile pe piaţa Rusiei nu au fost compensate
Responsabilul pentru relaţiile cu publicul din cadrul Agenţiei Agroindustriale de Stat "Moldova-Vin", Iurie Mudrea, spune că deşi creşterea exporturilor pe piaţa europeană nu acoperă pierderile provocate de embargoul impus de Rusia, totuşi acesta este un semn bun pentru producătorii din Republica Moldova. "Pentru noi este foarte importantă imaginea şi foarte importantă tendinţa, pentru că, oricum, s-a reuşit în jumătate de an şi chiar mai puţin. Noi în trei luni am reuşit să majorăm exporturile, să deschidem pieţele sau să deschidem uşile mai larg pe aceste pieţe, pentru că nu se poate spune că noi le-am descoperit acum. Şi anterior s-a lucrat pe aceste pieţe. Toate acestea înseamnă că avem o tendinţă pozitivă, că avem un produs calitativ care poate concura pe pieţele europene unde concurenţa este cu mult mai dură decât pe piaţa Federaţiei Ruse", a declarat Iurie Mudrea. Producătorii de vinuri sunt sceptici Preşedintele Uniunii Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri, Gheorghe Cozub, spune că majorarea exporturilor în ţările europene este nesemnificativă, mai ales că cifra la care s-a ajuns de la începutul anului curent, de 15 milioane de dolari, este echivalentă doar cu jumătate din exportul lunar în Rusia. "Eu am spus de la început şi repet: nu va exista o redirecţionare a exporturilor spre Europa în următorii 2-3 ani sau chiar mai mult, pentru că piaţa Europei – Polonia, România, Germania etc. – este capabilă să absoarbă doar un volum mic. Ştiţi cum vine? Faptul că de trei ori au crescut exporturile în Europa poate să-i facă să creadă că este un succes doar pe cei care nu prea pricep în domeniu. Spre regret, nu este un prilej de bucurie", a declarat la BBC Gheorghe Cozub. Potrivit datelor oficiale, embargoul impus de Rusia la vinurile moldoveneşti a prejudiciat economia Republicii Moldova cu 21 milioane de dolari, în primele cinci luni ale anului curent. Date neoficiale arată însă aceste pierderi ar putea fi de trei-patru ori mai mari. Federaţia Rusă a interzis importul de vinuri din Republica Moldova la sfârşitul lunii martie, ca răspuns la noul regim vamal introdus pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, în urma căruia întreprinderile din Transnistria au fost obligate să se înregistreze la Chişinău pentru a-şi putea exporta produsele. După vizita la Moscova a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, consilierul său, Mark Tcaciuc, declarase că exportul de vinuri moldoveneşti ar putea fi reluat în scurt timp. | LEGĂTURI Piaţa rusească a vinului şi conflictul transnistrean27 Iulie, 2006 | Ştiri Oficialităţile din Rusia cer distrugerea vinurilor aflate în stoc08 Iunie, 2006 | Ştiri Trei sferturi din industria vinului a fost paralizată13 Aprilie, 2006 | Ştiri 'Războiul vinurilor' capătă accente politice12 Aprilie, 2006 | Ştiri Rusia a stopat importul de vinuri din Republica Moldova şi Georgia28 Martie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||