BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 04 August, 2006 - Published 14:18 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Tel Aviv: pregătiri pentru posibile atacuri cu rachetă
soldaţi israelieni
Un soldat israelian capturând steagul Hezbollah
Autorităţile de apărare civilă israeliene au avertizat locuitorii oraşului Tel Aviv să se pregătească pentru posibile atacuri cu rachetă lansate de organizaţia militantă libaneză Hezbollah. Liderul grupării, Hassan Nasrullah, a ameninţat că oraşul Tel Aviv va fi atacat dacă Israelul continuă atacurile asupra capitalei Libanului, Beirut.

Între timp, aviaţia israeliană a făcut mai multe raiduri asupra mai multor zone din Liban, inclusiv asupra Beirutului. Un eventual atac Hezbollah asupra Tel-Avivului ar reprezenta o escaladare gravă a conflictului.

Până acum, oraşul Tel Aviv nu a fost afectat de conflict dar dacă Hezbollah se ţine de promisiune, atunci situaţia s-ar putea schimba.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a apărut la televiziune avertizând că forţele sale vor lansa şi mai multe rachete asupra Israelulu

Israelul ia în serios ameninţarea Hezbollah că va ataca cel mai mare oraş israelian, drept pentru care armata a instalat baterii de rachete anti-balistice care sunt pregătite pentru orice eventualitate pe coastă.

Singura rachetă din arsenalul Hezbollah care se crede că ar putea ajunge până la Tel Aviv este Zelzal-2, o rachetă puternică de fabricaţie iraniană cu o rază de acţiune de două sute de kilometri.

Aviaţia israeliană a declarat că a distrus deja mai multe presupuse platforme de lansare din Liban dar se bănuieşte că Hezbollah are multe altele în locuri ascunse.

La Tel Aviv, autorităţile de apărare civilă au trimis pliante celor un milion şi jumătate de locuitori avertizându-i să îşi ridice adăposturi împotriva bombelor sau să aibă camere protejate cu faţa la sud, opus unei eventual atac care ar ptea veni dinspre Liban. Autorităţile spun că maşinile de pompieri şi ambulanţele sunt pregătite să intervină.

 Dacă vor trage cu rachete asupra oraşului, nu ne vom teme. Suntem în stare de război şi avem încredere că armata noastră ne va proteja.

Unii locuitori ai oraşului Tel Aviv spun că nu sunt speriaţi de ameninţarea Hezbollah.

"Dacă vor trage cu rachete asupra oraşului, nu ne vom teme. Suntem în stare de război şi avem încredere că armata noastră ne va proteja", spune un localnic.

Ameninţarea privind atacarea Tel Avivului s-ar putea să rămână o simplă ameninţare dar unii diplomaţi occidentali spun că dacă ameninţarea se va materializa, atunci sunt de aşteptat contra-atacuri masive din partea Israelului împotriva Libanului.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>