BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 29 Iulie, 2006 - Published 11:46 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Precizări privind o eventuală angajare a României în Liban
Preşedintele Băsescu a revenit din vizita în SUA unde s-a întâlnit şi cu George Bush
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la sosirea în ţară din vizita în SUA, că nu a angajat România în participarea cu trupe militare la o eventuală acţiune în Liban.

Traian Băsescu a precizat că România respectă în continuare angajamentele asumate în cadrul NATO, dar că în momentul de faţă consideră că şi-a acoperit angajamentele internaţionale.

România îşi face în prezent datoria la potenţialul angajat atât în cadrul NATO, al UE, dar şi al altor înţelegeri internaţionale, a spus Traian Băsescu.

"Trebuie să aşteptăm o decizie în privinţa soluţiei care va fi luată pentru Liban. Am prefera o decizie a ONU", a adăugat preşedintele Băsescu.

El a subliniat că situaţia actuală din Orientul Apropiat a fost cauzată şi de faptul că nu s-au aplicat mai multe rezoluţii ONU referitoare la dezarmarea Hezbollah.

România recunoaşte dreptul Israelului la securitate

Traian Băsescu e de părere că cazul conflictului dintre Israel şi Hezbollah ar fi preferabilă tot o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU şi nu o acţiune a NATO sau a altor organizaţii internaţionale.

"România nu se angajează încă la nici un efort atât timp cât nu se stabileşte structura, tipul de misiune şi responsabilitatea fiecărei ţări", a precizat preşedintele Băsescu.

 Comunitatea internaţională poate conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea Israelului
Traian Băsescu, vineri

El a declarat că poziţia României în ceea ce priveşte conflictul armat dintre forţele israeliene şi miliţiile Hezbollah este de a recunoaşte "fără echivoc" dreptul Israelului la securitate.

Traian Băsescu a subliniat că România este interesată de ceea ce se întâmplă în acest conflict şi datorită numărului mare de români care trăiesc în Israel.

Vineri, la Washington, preşedintele Traian Băsescu spusese România are capacitatea de a participa cu trupe în Liban, dacă va exista o decizie internaţională în acest sens.

"Comunitatea internaţională poate conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea Israelului", afirmase preşedintele Băsescu.

BeirutOraşul fantomă
Operaţiunile israeliene au golit străzile Beirutului. Afacerile şi comerţul s-au închis.
LibanArena: Liban
O emisiune despre importanţa Libanului în conflictul arabo-israelian.
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>