|
Şefii SRI, SIE şi DGIPI au demisionat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi a avut loc o şedintă, convocată preşedintele României, Traian Băsescu, la care au participat şefii SRI şi SIE, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru a analiza situaţia creată după eliberarea lui Omar Hayssam, se arată într-un comunicat al preşedinţiei. În urma şedinţei, au demisionat din funcţie şeful SRI, Radu Timofte, şeful SIE, Gheorghe Fulga şi directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Virgil Ardelean. Demisiile celor trei au fost acceptate urmând ca în termen legal de 30 de zile persoanele demisionate să procedeze la predarea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Adriana Săftoiu. Cazul Omar Hayssam Omar Hayssam fusese eliberat în urmă cu două luni, pe motive de sănătate. Poliţiştii l-au dat în urmărire generală după ce nu s-a prezentat de mai multe ori la procesul de terorism privind răpirea celor trei jurnalişti în Irak în 2005. Omar Hayssam, om de afaceri sirian, este acuzat, alături de Mohamad Munaf, de iniţierea, finanţarea şi coordonarea răpirii jurnaliştilor români în Irak. A fost arestat în urmă cu aproape un an şi eliberat acum două luni, deoarece suferea de cancer la colon. În ultimele două zile a fost căutat de poliţie în toată ţara fără a i se da de urmă. Miercuri, reprezentanţii poliţiei spuneau că acesta n-ar fi ieşit din ţară însă joi poliţia nu excludea varianta ca Omar Hayssam să fie dat sâmbătă în urmărirea Interpolului. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||