|
Marile puteri şi programul nuclear iranian | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ţările membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, plus Germania, şi-au trimis miniştrii de externe la Paris pentru a discuta despre reacţia Iranului la pachetul de stimulente economice şi financiare menit să ducă la oprirea programului nuclear al Teheranului. La întâlnire participă şi şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Javier Solana, care a avut marţi o întrevedere cu negociatorul iranian. Uniunea Europeană şi-a exprimat deja dezamăgirea în legătură cu discuţiile de la Bruxelles. În cadrul acestora, negociatorul şef al Iranului în chestiuni nucleare, Ali Larijani, a respins presiunile externe menite să accelereze luarea unei decizii la Teheran, în ceea ce priveşte propunerile comunităţii internaţionale. În Teheran, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Hamid Reza Asefi, a spus că pachetul de măsuri conţine ambiguităţi. "Pachetul conţine diverse elemente, de natură politică şi economică. Fiind o gamă largă de măsuri, este normal să existe şi numeroase lucruri neclare, pe care vom încerca să le clarificăm", a spus el. Discuţii la vârf Javier Solana va oferi mai multe detalii despre ultimele discuţii în cadrul reuniunii de miercuri, la care participă şi ministrul american de externe, Condoleezza Rice. Washington-ul a făcut mari presiuni asupra Teheranului, pentru ca acesta să ofere un răspuns clar înaintea reuniunii Grupului Statelor Industralizate, care începe sâmbătă la Moscova. Dar Iran-ul a dat de înţeles că nu va oferi un "da" sau "nu" prea curând, insistând între timp că programul său nuclear este unul civil, şi nu are componente militare, aşa cum bănuiesc statele occidentale. Sunt toate şansele ca actuala situaţie să rămână nemodificată. Numeroşi diplomaţi occidentali cred că Teheranul nu face altceva decât să tragă de timp şi să încerce să speculeze diviziunile din Consiliul de Securitate ONU. Rusia şi China nu sunt de acord cu impunerea de sancţiuni împotriva Iranului, atâta vreme cât această ţară este angajată încă în mod oficial în negocieri cu comunitatea internaţională. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||