BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 12 Iulie, 2006 - Published 11:31 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Doi militari israelieni capturaţi de gruparea şiită Hezbollah
Hezbollah
Hezbollahul a spus că va cere eliberarea deţinuţilor din închisorile israeliene
Israelul a confirmat că doi dintre militarii săi au fost capturaţi în sudul Libanului de gruparea fundamentalistă musulmană şiită, Hezbollah.

Israelul a anunţat că va considera guvernul libanez răspunzător de soarta celor doi.

Anunţul vine pe fundalul unei ofensive majore a armatei israeliene în Fâşia Gaza şi a fost făcut de postul de televiziune al grupării militante şiite Hezbollah, al-Manar.

Conform anunţului - militarii au fost capturaţi în zori şi au fost duşi într-un loc calificat drept sigur, dar nu s-a precizat dacă cei doi sunt în viaţă sau nu.

Între timp, armata israeliană a intrat în sudul Libanului pentru a-i căuta pe cei doi dispăruţi. Primul ministru al Israelului, Ehud Olmert, a declarat că acestea sunt zile dificile pentru Israel şi cetăţenii săi.

"Sunt probleme la sud şi nord de graniţele noastre care ne ameninţă stabilitatea şi încearcă să ne testeze hotărârea. Vor eşua şi vor plăti un preţ greu pentru intenţiile lor", a spus premierul Olmert care a convocat o reuniune de urgenţă a cabientului israelian.

Hezbollahul a anunţat că cei doi soldaţi vor fi folosiţi ca element de negociere pentru a obţine eliberarea tuturor deţinuţilor din închisorile israeliene.

Mai multe victime rănite

Capturarea lor a avut loc în timpul unor lupte puternice duse în regiunea de frontieră din sudul Libanului. Hezbollahul a lansat zeci de rachete şi Israelul a răspuns cu atacuri de artilerie şi aeriene.

Israel-Lebanon
Graniţa dintre Liban şi Israel

Se relatează că ar fi fost bombardate un pod şi o uzină electrică. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a anunţat că au fost mai multe victime.

Guvernul libanez nu a făcut nici o declaraţie până acum, dar Israelul a precizat că-l consideră responsabil pentru soarta militarilor.

Între membrii guvernului libanez se numără şi un membru al Hezbollah.

Locuitorii taberelor de refugiaţi palestinieni şi cei ai suburbiilor Beirutului, care sunt în general şiiţi, au început să sărbătorească vestea.

Hezbollahul a mai capturat trei militari israelini în anul 2000. Ei au murit în timpul operaţiunii, dar patru ani mai târziu gruparea miltiantă a oferit trupurile lor neînsufleţite în schimbul a 430 de deţinuţi palestineini şi libanezi din închisorile israeliene.

Anterior, Israelul anunţase că ar fi rănit un lider de seamă al organizaţiei militante islamiste Hamas în urma unui raid aerian asupra unei clădiri din Gaza.

Mohamed Deif este unul dintre liderii militanţi aflaţi pe lista celor mai căutate persoane de către Israel. Hamas susţine că el nu se afla în clădirea atacată în momentul raidului, dar a confirmat că mai mulţi lideri palestinieni ţineau acolo o întrunire.

Israelul şi-a înteţit campania militară şi în alte zone din Gaza. Tancurile şi infanteria au înaintat spre partea centrală a Fâşiei Gaza ocupând drumul principal şi tăind literalmente regiunea în două.

Israelul susţine că-l caută pe caporalul Gilad Shalit - capturat de militanţii palestinieni - şi că este hotărât să pună capăt aprovizionării cu arme din afară a militanţilor care lansează rachete asupra oraşelor israeliene.

"Sunt îngrijoraţi de un singur soldat şi vor să uite tragedia a zeci de mii de palestinieni care se află în închisorile israeliene - unii de peste 15 ani. Aşa că dacă Israelul vrea să-l redea pe caporal familiei sale, trebuei să elibereze o parte a deţinuţilor palestinieni", a precizat un purtător de cuvânt al Hamas.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>