|
Propunerea PNL divizează clasa politică | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Partidul Democrat califică iniţiativa ca fiind iresponsabilă, preşedintele Emil Boc având una dintre cele mai dure reacţii în urma deciziei PNL. În opinia lui, iniţiativa reprezintă “o eroare politică şi chiar un act de iresponsabilitate” din partea premierului, Călin Popescu Tăriceanu, şi a ministrului Apărării, Teodor Atanasiu. “O asemenea decizie nu se ia în forul unui partid, căci arunci în aer cancelariile partenerilor din NATO”, a mai declarat Emil Boc, adăugând că “o asemenea declaraţie afectează grav credibilitatea României”. Cât priveşte celelalte partide, unele salută decizia PNL, dar atrag atenţia că ele au propus de mult retragerea trupelor din anumite zone. Alte formaţiuni politice se declară mai rezervate şi consideră că subiectul trebuie discutat la cel mai înalt nivel, pentru că nu este exclus ca la mijloc să fie vorba doar de un joc de interese politice. Partidul Conservator este în favoarea retragerii trupelor militare româneşti din Irak. Reacţii amestecate în coaliţia guvernamentală
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, spune însă că PNL reia o temă pe care formaţiunea pe care el o reprezintă a ridicat-o cu un an şi jumătate în urmă şi nu exclude ca punerea ei acum pe tapet de Partidul Naţional Liberal să fie un nou episod din aşa numita "luptă între Palate". “Din moment ce în Irak există un parlament ales, un guvern numit, forţe ale poliţiei stabile care au învăţat de la partenerii lor din NATO cum trebuie să acţioneze împotriva terorismului, cred că treptat trebuie să ne gândim la retragerea trupelor române” afirmă Gyorgy Frunda , deoarece scopul final este ca “trupele româneşti să participe în activităţi armate în afara teritoriului României doar când e vorba de măsuri necesare şi foarte urgente”. PSD şi PRM nu sunt pe aceeaşi lungime de undă
Şi opoziţia are puncte de vedere diferite. PSD, prin vocea senatorului George Maior, preşedintele Comisiei de Apărare, spune că e nevoie, într-adevăr, de un calendar de retragere a trupelor, dar o asemenea decizie luată brusc, fără consultarea prealabilă a partenerilor coaliţiei militare, ar putea deranja în special Statele Unite: “Eu sper că o asemenea decizie nu va fi supra-politizată”, afirmă George Maior, care consideră că prezenţa militară românească în aceste zone foarte turbulente din punctul de vedere al securităţii şi stabilităţii necesită o dezbatere reală. Soluţia constă într-o abordare inteligentă a problemei, prin elaborarea unui calendar predictibil al prezenţei româneşti în Irak care să fie agreat şi de aliaţii României, mai spune senatorul PSD. PRM este partizanul retragerii imediate şi necondiţionate a tuturor trupelor din afara ţării, spune vicepreşedintele Lucian Bolcaş: “Nu avem obligaţii internaţionale impuse de Organizaţia Naţiunilor Unite, nu avem obligaţii internaţionale impuse de Pactul Nord-Atlantic. Nu există nici un motiv să curgă sânge românesc în afara graniţelor ţării”. Preşedintele Băsescu este rezervat
Într-un interviu la televiziunea publică, Traian Băsescu a declarat că, deşi în prezent există un plan discutat cu partenerii de coaliţie, la Londra, pe 17 iunie, care vizează o diminuare până în toamnă a efectivelor de militari români din Irak, deocamdată nu se poate vorbi despre retragerea totală a trupelor româneşti. “România are un parteneriat cu Statele Unite, cu Marea Britanie, un parteneriat strategic care ne-a fost extrem de util pentru intrarea în NATO”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu. “Ar fi un gest care nu s-ar uita foarte mulţi ani, că România, după ce s-a văzut în NATO ar spune ‘şi acum eu am plecat’". Preşedintele a mai adăugat că trupele româneşti nu sunt trupe agresoare, “nu au dreptul să participe nici măcar la acţiuni de restabilire a ordinii pentru populaţia civilă”.
“Orice propunere care vizează decizii strategice de politică externă, referitoare la angajamentele internaţionale ale României, nu poate fi înaintată fără consultarea prealabilă a tuturor instituţiilor cu putere decizională în politica externă a României”, a spus ministrul Ungureanu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||