|
SUA acuză Iranul că-i ajută pe şiiţii irakieni | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Generalul George Casey - comandantul armatei americane în Irak - a acuzat Iranul că-i sprijină pe extremiştii care comit violenţe în Irak. În acelaşi timp, Senatul american a respins rezoluţiile privind retragerea trupelor americane din Irak. Acuzaţiile formulate de Generalul Casey la adresa Iranului sunt cele mai precise făcute până acum de Statele Unite. Comandantul armatei americane în Irak a acuzat forţele speciale iraniene - numite al-Qud - că ar furniza arme şi echipamente pentru producerea bombelor militanţilor şiiţi şi că i-ar instrui. Generalul Casey a spus că nu există dovezi că iranienii ar acţiona ei înşişi în Irak, dar că - în opinia sa - există un grad oarecare de implicare al Teheranului în coordonarea a ceea ce el a numit 'elementele înlocuitoare'. Senatul votează 'NU' Pe de altă parte, Senatul american a respins cu o majoritate solidă două rezoluţii depuse de Partidul Democrat - din opoziţie - care cereau retragerea militarilor americani din Irak. Prima cerea retragerea completă până în iulie anul viitor şi a fost respinsă cu 86 de voturi la 13. Cea de a doua, propunea o retragere în etape. Ea a obţinut mai mult sprijin, dar într-un Senat controlat de republicani nu avea nici o şană să fie adoptată. Partidul Democrat speră ca îngrijorarea publicului american în legătură cu politica administraţiei Bush în Irak să-i sporească şansele de câştig la alegerile din noiembrie. Republicanii - pe de altă parte - intenţionează să folosească instalarea noului guvern de la Bagdad şi uciderea liderului al-Qaaeda în Irak, Abu Musab al-Zarqawi, ca arme electorale de atac împotriva democraţilor pe care-i vor acuza că nu le pasă de secuuritatea naţională. | LEGĂTURI Senatul SUA dezbate propunerile privind retragerea din Irak22 Iunie, 2006 | Ştiri Puşcaşi marini acuzaţi de uciderea unui civil irakian22 Iunie, 2006 | Ştiri Japonia îşi retrage militarii din Irak20 Iunie, 2006 | Ştiri Noi atacuri în Irak în pofida măsurilor de securitate stricte17 Iunie, 2006 | Ştiri Irak: atentat sinucigaş la o moschee şiită din Bagdad16 Iunie, 2006 | Ştiri 'Începutul sfârşitului' pentru al-Qaeda în Irak15 Iunie, 2006 | Ştiri Nou plan de securitate în Irak14 Iunie, 2006 | Ştiri 'Analiză crucială' a campaniei americane în Irak12 Iunie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||