Delia Radu realizatoarea seriei

	Refugiaţi evrei din Danemarca, în drum spre Suedia

În cartea sa “Auschwitz, Naziştii şi Soluţia Finală“, publicată de BBC Books în 2005, Laurence Rees scrie, referindu-se la anul 1943: “Germanilor le era tot mai greu să pună în practică Soluţia Finală în afara zonelor aflate sub directa lor conducere. Autorităţile bulgare predaseră, ce-i drept, 11.000 de evrei din Tracia şi Macedonia, pe care le ocupaseră, iar aceştia fiseseră ucişi la Treblinka, dar în 1943 propunerile de deportare a evreilor din Bulgaria propriu-zisă fuseră întâmpinate cu proteste”.

Mustrări de conştinţă? Pragmatism cinic?

“Iar liderul român Ion Antonescu – scrie mai departe Laurence Rees – care participase la distrugerea comunităţilor eveieşti din Basarabia, Bucovina şi Transnistria, refuza acum să trimită restul populaţiei evreieşti din România în camerele de gazare de la Belzec.”

	Adolf Hitler îl primeşte în vizită pe Ţarul Boris al Bulgariei (1940)

“În Italia, situaţia era asemănătoare: cu toate că Mussolini luase diverse măsuri antisemite, până-n acel moment refuzase să-i predea pe evreii italieni.”

De ce această evoluţie? Fiindcă mulţi dintre aliaţii naziştilor îşi dădeau seama că tabăra pe care o sprijineau va pierde războiul şi se distanţau de întreaga politică de persecutare a evreilor.

“În cea mai mare măsură, crede Rees, această îmblânzire a inimilor se datora nu atât trezirii conştiinţei morale cât pragmatismului cinic.”

Danemarca – ocupată şi nu prea

În tot acest peisaj moral întunecat povestea felului în care au acţionat danezii pentru a-şi salva concetăţenii evrei e una plină de speranţă.

	Patru tineri evrei, în Copenhaga ocupată de Germania

Germania a ocupat Danemarca la 9 aprilie 1940. A fost o ocupaţie de un tip mai special: instituţiile importante ale ţării, precum monarhia, parlamentul, poliţia au rămas aproape neatinse iar naziştii nu au impus măsuri antisemite. Comunitatea evreiească era mică - 8000 de persoane - foarte respectată de danezi şi aşa a rămas şi sub nazişti.

Dar cum de tolerau aceştia aşa ceva? Iată câteva explicaţii: o ocupaţie paşnică “ideala” a unui stat “arian” avea mare valoare propagandistică. Apoi, din punct de vedere militar, teritoriul danez nu trebuia acoperit cu forţe germane prea numeroase. Iar economic, era nevoie de un flux neîntrerupt şi abundent de alimente daneze către Germania.

O informaţie strecurată la timp

Dar totul se schimbă în vara şi toamna lui 1943.

	Trecutul lui Best nu părea să sugereze simpatie faţă de evrei: în 1930 se alăturase Partidului Nazist. În 1931 intrase în SS. Consilier la Gestapo, a lucrat pentru Heydrich. A fost implicat în uciderea intelectualilor polonezi şi în persecutarea evreilor francezi

După înfrângerea Germaniei la Stalingrad, gesturile de rezistenţă şi revoltă din Danemarca se înmulţesc.

Germanii cer pedepsirea vinovaţilor, autorităţile daneze refuză şi, în concescinţă, germanii preiau puterea la 29 august.

Reprezentantul cu puteri depline al Germaniei în Danemarca, Werner Best, avocat de meserie, a decis să dezvăluie unui ataşat militar cunoscut ca simpatizant al danezilor data la care urmau să fie arestaţi evreii: noaptea de 1 spre 2 octombrie 1943.

Ştia că acesta le va transmite informaţia politicienilor danezi şi că ei, la rândul lor, îi vor preveni pe liderii evrei. Aşa s-a şi întâmplat.

“…vom lupta pentru drepturile fraţilor noştri evrei”

În Danemarca s-a pus deîndată în mişcare o imensă maşinărie a solidarităţii umane. Prieteni şi vecini care au sărit în ajutor.

	Soldaţi germani patrulând într-un port danez

Poliţişti care au protejat mici grupuri de evrei în drumul lor, uneori lung şi întortocheat, spre porturi.

Taximetrişti care, dându-şi seama ce se întâmplă, n-au cerut bani pentru curse.

Chete pentru a plăti tansportul cu bărcile spre Suedia.

Paza de coastă - care a decis să închidă ochii, în vreme ce nenumărate mici ambarcaţiuni ieşeau noaptea din porturi. Şi nu în ultimul rând, atitudinea bisericii.

Iată un fragment din scrisoarea episcopului de Copenhaga, citită în toate bisericile daneze la 3 octombrie: “Oriunde sunt evrei persecutaţi din motive rasiale sau religioase, e de datoria Bisericii Creştine să protesteze împotriva unor astfel de persecuţii… Dincolo de credinţele noastre diferite, vom lupta pentru drepturile fraţilor noştri evrei şi surorilor noastre evreice, pentru a ne păstra libertatea, mai scumpă nouă decât însăşi viaţa.”

	Un poliţist suedez împreună cu un refugiat evreu, în biroul de asistenţă socială din Rebslagergade

În Suedia, fugarii au fost primiţi cu braţele deschise.

În noaptea marii razii au fost arestaţi doar 284 de evrei. Sub 200 dintre cei care s-au îndreptat spre Suedia au fost prinşi.

Din cei 8000 de evrei danezi, sub 500 au fost arestaţi şi deportaţi la Theresienstadt, unde regimul nu includea selecţia şi exterminarea. Cam patru din cinci deportaţi au supravieţuit şi s-au întors acasă.

Ambiguităţi şi semne de întrebare

La 5 octombrie Werner Best raporta la Berlin: “Cum scopul acestei Judenaktion a fost deiudaizarea Danemarcei şi nu o vânătoare de oameni, trebuie să conchidem că Judenaktion şi-a atins scopul.”

Best era aşadar mulţumit că nu a avut de furcă nici cu operaţiunea de arestare şi deportare şi nici cu danezii , cu care putea păstra relaţii de cooperare.

	Familia Nusbaum, proprietara unei frizerii la Copenhaga, a fost ajutată să-şi deschidă o frizerie în Suedia

Există istorici care atrag atenţia că nu toţi danezii au fost foarte altruişti: unii proprietari de bărci au cerut sume imense pentru traversare. Erau pescari, erau săraci, şi-şi asumau un mare risc, e de părere Laurence Rees, care notează că, oricum, nimeni nu a fost lăsat pe mal, chiar dacă nu dispunea de banii ceruţi.

Apoi – apare întrebarea: dacă ocupaţia nazistă şi pedepsele pentru ajutorarea evreilor ar fi fost la fel de dure ca-n Polonia, oare cum s-ar fi comportat danezii? La urma urmelor, în anii '30 Danemarca nu s-a arătat dornică să accepte în număr mare refugiaţI evrei din Germania.

Un lucru e sigur: în 40-41, când Germania părea că va câştiga războiul, Danemarca nu a luat măsuri anti-evreieşti, pentru a le face pe plac ocupanţilor iar în momentul când s-au solidarizat împotriva deportării evreilor, danezii nu aveau cum să ştie ce avea în cap Werner Best. Iar toţi cei care au ajutat, au ştiut că acţionează împotriva voinţei germanilor şi că ar putea chiar plăti cu viaţa.

Mobila împachetată cu grijă

La capătul războiului, când s-au întors acasă, evreii danezi şi-au găsit casele şi lucrurile neatinse.

	În Marea Sinagogă din Copenhaga, Regele Frederick al IX-lea şi Regina Ingrid a Damarcei iau parte la ceremonia de comemorare a 10 ani de la razia împotriva everilor din Danemarca din 1-2 octombrie 1943

Rudy Bier povesteşte că nişte prieteni plătiseră chiria, regulat, iar apartamentul familiei lui era aşa cum îl lăsaseră: “A fost o senzaţie minunată, că eram aşteptaţi, că exista credinţa că ne vom întoarce.”

Proprietarul apartamentului în care locuia Bent Melchior reînchiriase locul, dar şi-a rugat noii chiriaşi să găsească altceva.

În trei luni familia lui Bent Melchior şi-a reluat casa, dar şi mobila, pe care proprietarul o împachetase şi depozitase cu grijă, în aşteptarea posesorilor.

Iar în situaţiile, puţine la număr, în care evreii nu şi-au putut relua bunurile, statul danez le-a oferit pe loc compensaţii.