|
'Nu va fi o dramă intrarea în UE' | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Traian Băsescu ţine luni în Parlament primul său discurs de la preluarea mandatului. Va fi un discurs pe principalele teme ale politicii interne, dar care se va baza pe integrarea europeană. El vine la scurt timp după Consiliul European de săptămâna trecută care a dat un mesaj încurajator României şi Bulgariei, în privinţa aderării celor două ţări la Uniunea Europeană la termenul stabilit: 1 ianuarie 2007. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat duminică, la târgul de carte Bookfest, că în discursul său va face un apel la solidaritate pentru realizarea obiectivului naţional de integrare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. "Este extrem de important ca instituţiile statului să funcţioneze şi să fie acel arbitru care garantează egalitatea de şanse între români, între agenţii economici." Preşedintele României a subliniat faptul că "inechitatea încă este la ea acasă. Condamnăm încă pe cel care fură trei găini şi ne râd în nas marii mafioţi". Traian Băsescu a atras atenţia că "aici va fi accentul în următoarele şase luni". Preşedintele Traian Băsescu spunea în recenta sa vizită la Paris, că unul din subiectele discursului său de luni din Parlament, va fi şi felul în care autorităţile de la Bucureşti îşi îndeplinesc angajamentele pentru integrarea europeană. Cuvinte 'de laudă' Şeful statului se declara atunci nemulţumit de faptul că multe dintre aşa numitele cartonaşe galbene din raportul din toamna trecută, făcut de Comisia Europeană, nu au dispărut la raportul din luna mai anul acesta. Preşedintele Băsescu le cerea politicienilor români să renunţe la vacanţa din această vară şi să rezolve problemele legate de asigurarea capacităţii de cheltuire a fondurilor europene, sau de adoptarea legii finanţării partidelor şi înfiinţarea agenţiei de verificare a averilor demnitarilor. Şeful statului spunea că în discursul său va avea şi cuvinte de laudă la adresa guvernului. El a atras atenţia că va exista un "şoc al integării", dar a subliniat că "aici guvernul a dus o politică bună: şocul ar fi fost mult mai puternic dacă guvernul amâna creşterile de preţuri." Preşedintele a mai spus că "nu va fi o dramă intrarea în UE". "O vom trece cu uşurinţă şi cu convingerea că în sfârşit suntem acolo unde ne este locul". Şeful statului e de părere că nu va exista un şoc din punct de vedere al şomajului, şi asta pentru că sunt domenii în care românii care muncesc acum în străinătate, au început deja să se întoarcă să lucreze în ţară. Preşedintele a evitat să spună dacă în discursul său se va referi şi la problemele politice legate de neînţelegerile din coaliţia de guvernare sau la relaţia sa cu premierul. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||