Delia Radu realizatoarea seriei

	Ion Antonescu: pot fi puse deciziile lui greşite pe seama unei boli?

Istoricul Ioan Scurtu aminteşte un fapt cert: la un moment dat, mareşalul “a ieşit din circuitul public o bună bucată de timp, în 1943”.

“Oricum ştiu că Hitler i-a trimis un medic personal, i-a stabilit o dietă, şi pâna la urmă doctorul Zilişteanu a fost cel care i-a găsit să zic aşa remediul - a devenit medicul lui personal - şi l-a scăpat, explică Ioan Scurtu. Dar exista la un moment dat temerea că ar putea să moară şi că trebuia căutat un înlocuitor.”

Istoricul militar Mihail Ionescu a cules o mărturie legată de boala lui Antonescu: "Am avut ocazia acum 15-20 de ani să stau de vorbă cu Gheorghe Magherescu, care a fost ofiţer în cabinetul militar al lui Antonescu, apropiat lui Antonescu pe întreaga perioadă 1940-1944, iar acesta mi-a spus că suferea de malarie, dar că doctori plasaţi de mişcarea legionară pe lângă Antonescu ar fi încercat să utilizeze tratamentul cu bismut pentru a-l lichida. De aici - spunea el încercând să apere memoria fostului şef - legenda că mareşalul ar fi suferit de sifilis. Magherescu lăsa să se înţeleagă că tratamentul cvasi identic aplicat şi sifilisului şi malariei a putut da naştere mitului unui Antonescu sifilitic."

Magherescu lăsa să se înţeleagă că tratamentul cvasi identic aplicat şi sifilisului şi malariei a putut da naştere mitului unui Antonescu sifilitic. Istoricul militar Mihail Ionescu

Detractorii lui Antonescu au fost aceia care au lansat teza îmbolnăvirii de sifilis.

“Dar ar trebui atunci să îl credem şi pe Hitler un detractor pentru că şi Hitler l-a făcut la un moment dat "sifilitic" după 23 august 1944, deci fusese informat de teza aceasta, atrage atenţia Mihail Ionescu. Sunt multe controverse în această chestiune. Pe de altă parte, în genere, în Europa, în arma cavaleriei, printre ofiţerii tineri, necăsătoriţi, sifilisul era o boală des întâlnită.”

Alex Mihai Stoenescu a scris o carte despre Ion Antonescu şi respinge ipoteza legată de presupusul sifilis.

"Este o ipoteza pe care au lansat-o medicii în primul rând. Foarte multe personalităţi ale epocii treceau printr-o astfel de experienţă şi sigur, fiind vorba de Antonescu, de dictatorul Antonescu, s-a folosit şi acest amănunt pentru a justifica cumva reacţiile lui între care unele sunt într-adevăr de neînţeles sau reprezintă erori foarte grave. Consecinţele unora dintre ele le tragem şi astăzi."

	Parlamentarul de Norwich şi medicul Ian Gibson a atras atenţia că Churchill însuşi a recunoscut că avea momente de depresie. “Asta ilustrează în chip pozitiv că Winston Churchill, în pofida oricărei probleme de sănătate mintală, era capabil să-şi facă munca.”

În opinia lui Alex Mihai Stoenescu, Antonescu ar fi fost "Un om cu mari suferinţe, un om însă cu o tenacitate, cu o voinţă extraordinară, cu o capacitate de muncă extraordinară care dealtfel îl şi epuiza. Spre final, deci spre perioada în care a ajuns la conducerea ţării, el suferea, din păcate, de aceeaşi boala de care sufereau şi Churchilll, şi alte personalităţi ale vremii, printre care şi Hitler: o ciclotimie accentuată care determina stări violente opuse, de la apatie generală până la accente de eroism, timp în care a luat decizii de stat între care şi unele extrem de grave."

De menţionat că, în Marea Britanie, Churchill, care e extrem de respectat, e văzut ca un om suficient de puternic pentru a-şi înfrânge depresia şi a lua cele mai potrivite decizii pentru ţara pe care a condus-o cu succes în momente grele.

Recent, o organizaţie britanică ce dorea să îmbunătăţească imaginea persoanelor cu probleme de sănătate mintală a încercat să facă din Churchill un simbol pozitiv al luptei cu depresia.

Organizaţia “Rethink” a dezvelit în oraşul Norwich o statuie înfăţişându-l pe Churchill în cămaşă de forţă. Sculptura a provocat însă mari controverse.