Delia Radu realizatoarea seriei

	Platforma de mărfuri de la Sortirovocnia, de unde familia lui Semion a fost îmbarcată în aşa-numitul "tren dric", cu destinaţia Berezovca, de unde, apoi, deportaţii au mers pe jos, prin zăpadă, până la Domanovka

Povestea experienţelor lui tragice conţine însă şi o fărâmă de speranţă în umanitate şi epilogul unei căsătorii fericite.

Domanovka a fost în principal un lagăr de exterminare, unde deportaţii au fost împuşcaţi lângă vechi tranşee anti-tanc, în grupuri de 200-300 de persoane.

Autorii execuţiilor – poliţişti ucraineni şi jandarmi locali. Ordinele au fost date de şefii administraţiei române, unele cu recomandarea lui Ion Antonescu.

La izbucnirea epidemiei de tifos, au avut loc execuţii masive şi incinerări de cadavre.

Întâlnire la fântână

Paradoxal, însă, pentru familia lui Semion, mai mulţi fraţi, mamă şi o bunică, epidemia de tifos a însemnat salvarea.

“Vine un poliţist în lagăr şi spune că soţia i s-a îmbolvănit de tifos, iar cine o salvează ‘va fi salvat de mine'. Toţi au tăcut dar mama s-a oferit să ajute, deşi nu era cadru medical”. Familia lui Semion a fost găzduită la poliţist acasă.

	Semion Starkman, la fântâna unde a întâlnit-o pe Nadia, în Domonovka

Sarcina lui Semion era să aducă apă de la fântână, unde s-a împrieteni cu două fetiţe din sat, surori.

Totul mergea bine, dar autorităţile au aflat, au venit în sat şi au dat ordin ca familia lui Semion să fie executată pe loc, iar pe poliţist l-au bătut cu bastonul până şi-a pierdut cunoştinţa.

În vreme ce Starkmanii erau erau duşi sub escortă la execuţie, sătenii priveau.

Cineva i-a invitat pe jandarmi la o votcă, iar cele două fetiţe cu care se împrietenise Semion i-au condus pe condamnaţi, prin grădinile din spatele caselor, la ele acasă, unde i-au ascuns într-un beci.

Viaţa sub pământ

Nadejda Ignatiuc e una din acele fetiţe şi povesteşte: “Toată familia s-a vârât în beci, pe care l-am acoperit apoi cu fân şi porumb."

	Nadejda poartă la rever medaliile primite pentru ajutorul dat cândva unei familii de evrei

"Pe urmă am intrat în casă şi i-am spus mamei: uite ce-am făcut. Şi ea a zis, bine, dar nu mai ieşiţi pe uliţă, o vreme, că nu se ştie dacă nu v-o fi văzut cineva. Ce-o mai fi om mai vedea.”

Familia Starkman n-a mai văut lumina zilei, o vreme.

Familia Nadejdei i-a îngrijit şi i-a hrănit, riscând cu viaţa: în centrul Domonovkăi era înălţată o spânzurătoare, pentru cei care îi ajutau pe evrei.

Între timp, şi nevasta poliţistului a scăpat de boală.

Ieşirea la liman

La un moment dat Crucea Roşie a vizitat Domanovka. A fost momentul când familia Starkman a hotărât să iasă la suprafaţă, căpătând curaj să revină în lagăr.

S-a organizat o casă de copii pentru orfanii evrei din zonă. Mama lui Semion a fost bucătăreasă la orfelinat: “Se mânca o dată pe zi, acelaşi lucru: mămăligă cu un fel de supă.”

La Ahmecetca, Semion şi-a pierdut un frate şi pe bunica.

	Semion şi Nadejda la sediul Asociaţiei foştilor deţinuţi în ghettourile şi lagărele de concentrare din Odessa

Eliberarea s-a produs la 28 martie 1944.

Războiul s-a sfârşit şi, după ani şi ani, Semion a hotărât să participe la o ceremonie de comemorare organizată la Domanovka.

A fost invitat să rămână peste noapte în sat de un fost coleg de studii care se stabilise acolo. Semion a mers la magazinul sătesc să cumpere pâine pentru cină şi a început să se intereseze de soarta familiei care îi adăpstise.

Aşa a reîntâlnit-o pe Nadejda, devenită între timp o tânără femeie foarte frumoasă. Cei doi s-au căsătorit. Căsnicia, bună şi solidă, durează până-n ziua de azi.