BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 10 Iunie, 2006 - Published 17:22 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Referendum în teritoriile palestiniene pe 26 iulie
Abbas
Preşedintele Abbas, acuzat că ar submina Guvernul palestinian
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a anunţat că va organiza la sfârşitul lunii viitoare referendumul pe tema înfiinţării în Cisiordania şi Gaza a unui stat palestinian.

Propunerea pe care o promovează domnul Abbas presupune recunoaşterea Israelului, iar Guvernul palestinian - dominat de gruparea radicală Hamas - se opune acestei iniţiative.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene a îndemnat Hamas să se implice, alături de celelalte facţiuni, în eforturile de rezolvare a conflictului cu Israelul.

Domnul Abbas a spus că e dispus să caute o soluţie care să mulţumească Hamas până în preziua referendumului, programat pentru 26 iulie.

Hamas nu clinteşte

Deocamdată, însă, Hamas a calificat demersul preşedintelui drept "un atac împotriva Guvernului".

Mushir Al Masri, unul dintre parlamentarii Hamas, a declarat că cei care vor organiza consultarea populară poartă responsabilitatea pericolelor pe care aceasta le-ar putea aduce.

Hamas
Hamas ameninţă Israelul cu noi atacuri

Hamas a anunţat că a rupt un armistiţiu neoficial cu Israelul, din cauza morţii -vineri- a 7 palestinieni, membri ai aceleiaşi familii.

Incidentul a fost pus pe seama armatei israeliene, care anchetează cele întâmplate.

Înmormântarea familiei de palestinieni ucise, se pare, de o rachetă a armatei israeliene, a avut loc sâmbătă.

"S-ar putea întâmpla orice"

Cadavrele celor şapte persoane ucise - cei doi soţi, patru fete cu vârste între 2 şi 17 ani şi un bebeluş - au fost înfăşurate în steaguri ale grupărilor islamiste.

Militanţi din cadrul Hamas au lansat mai multe rachete asupra unor ţinte din Israel, fără să fi provocat victime sau pagube materiale.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului palestinian, evenimentele de vineri "au schimbat regulile jocului".

"S-ar putea întâmpla orice de-acum înainte", a declarat Ghazi Hamad.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>