BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare:
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Rusia condiţionează retragerea trupelor din Transnistria
Serghei Ivanov
Serghei Ivanov condiţionează retragerea trupelor ruseşti din Transnistria
Trupele ruseşti de menţinere a păcii vor rămâne în regiunea nistreană atâta timp cât nu va fi rezolvat conflictul transnistrean, a declarat miercuri Ministrul Apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Ivanov.

Din trupele ruseşti de menţinere a păcii fac parte o 1500 de militari, care timp de 10 ani au preîntâmpinat declanşarea unui război dintre Moldova şi Transnistria, a afirmat ministrul Ivanov.

Câteva sute dintre aceşti militari păzesc depozitul de muniţii şi armament de la Colbasna, o localitate în stânga Nistrului, muniţii care au rămas de la fosta armată a 14-a, a mai spus ministrul rus.

Potrivit lui Serghei Ivanov, armamentul greu a fost deja evacuat.

"Au rămas însă muniţii în Transnitria pe care nu le putem evacua, pentru că nu suntem lăsaţi. Dar ca stat responsabil nu putem lăsa baltă depozitul de muniţii şi armament şi nu putem permite ca acestea să ajungă pe mâna teroriştilor. De accea păzim şi vom păzi depozitul, atâta timp cât nu va fi găsită o soluţie politică în soluţionarea conflictului moldo-transnistrean", a ţinut să precizeze Serghei Ivanov.

Cu două zile în urmă, Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, declara în faţa parlamentarilor europeni că autorităţile de la Chişinău sunt cele care împiedică reglementarea crizei transnsitrene.

Referendum pentru independenţă în Transnistria

Între timp, la Tiraspol, Preşedintele autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Igor Smirnov, a anunţat convocarea unui referendum privind independenţa regiunii separatiste.

Igor Smirnov anunţă un referendum pentru independenţă

"În mod cert vom organiza un referendum. Îl vom ţine înainte de luna septembrie sau în septembrie", a declarat Igor Smirnov.

Liderul separatist de la Tiraspol a spus că pot fi puse două întrebări, una privind independenţa şi alta privind relaţia cu Comunitatea Statelor Independente, în special cu Rusia.

Se pare însă că Igor Smirnov e şi mai convins că un referendum în stânga Nistrului va salva regiunea, după ce Muntenegru a recurs recent la această practică.

"Exemplul Muntenegrului arată că organizarea unui referendum devine o normă în soluţionarea conflictelor", a afirmat liderul de la Tiraspol citat de agenţia oficială Olvia-pres, de la Tiraspol.

"Se pare că nu este o altă ieşire din situaţie decât să întrebăm poporul: cum vedeţi voi dezvoltarea societăţii în care trăiţi – fiind fideli unei sau altei culturi, unei sau altei economii", a precizat Igor Smirnov.

Data referendumului va fi fixată de Sovietul Suprem al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene.

Ce mai rămâne din negocierile sub egida OSCE?

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Ministrul de Externe al Belgiei, Karel de Gucht, cu omologul său din Republica Moldova, Andrei Stratan

Ce mai rămâne însă din negocierile în chestiunea transnistreană de vreme ce Mministrul Apărării al Fedraţiei Ruse declară că retragerea trupelor ruseşti din regiune nu se va produce până la reglementarea conflictului transnistrean, iar liderul separatist de la Tiraspol pune pe tapet problema referendumului privind independenţa regiunii?

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Karel de Gucht, aflat în prima sa vizită la Chişinău, insistă că unul dintre elementele-cheie ale negocierilor îl constituie retragerea trupelor ruse şi înlocuirea acestor trupe cu forţe internaţionale de menţinere a păcii care ar monitoriza atât frontiera, cât şi evacuarea stocurilor ruse de armament şi muniţii din regiune.

"Eu nu aş vrea să comentez declaraţiile dlui Ivanov şi ale dlui Smirnov, dar opinia noastră este că evacuarea armamentului şi muniţiilor din regiune este perfect posibillă într-un termen de trei luni, cu atât mai mult cu cât există şi un buget al OSCE de 10 milioane de Euro prevăzut pentru această evacuare", a declarat Karel de Gucht, răspunzând unei întrebări puse de BBC.

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Karel de Gucht va pleca joi în Transnistria, unde va avea o întrevedere cu liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov.

LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>