|
Traian Băsescu despre soluţionarea conflictului nistrean | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În ajunul Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, programat pentru 5 iunie la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a acordat un interviu ziarului moscovit „Komersant” în care deplâns drept „o greşeală de politică externă” lipsa unor relaţii bune cu Federaţia Rusă. „Să spunem aşa – la un moment dat relaţiile (moldo-ruse –nr.) au fost îngheţate şi acest lucru a fost o greşeală de politică externă. Noi am avut alte priorităţi – să devenim membru al NATO, să intrăm în UE. Ceea ce nu însemnă că în politica noastră externă ar lipsi prioritatea unor relaţii cinstite şi deschise cu Rusia”, a declarat preşedintele Băsescu publicaţiei ruse. Referindu-se la dorinţa României de a avea Rusia printre participanţii la Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, invitaţie ignorată deocamdată de Moscova, Traian Băsescu a remarcat, între altele, că „celelalte structuri regionale care nu au în componenţa lor Rusia pierd foarte mult”. „Cunosc scepticismul Federaţiei Ruse (faţă de Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat – n.r.). Dar noi facem eforturi să convingem autorităţile ruse. Agenda forumului include chestiuni importante, cum ar fi securitatea energetică, combaterea criminalităţii şi a terorismului, dezvoltarea regională. Fără Rusia aceste probleme nu pot fi examinate în esenţă”, a spus Traian Băsescu, citat de „Komersant” .
Preşedintele României a apreciat că, în comparaţie cu alte organizaţii regionale, Forumul Mării Negre examinează „o problematică mult mai extinsă şi mai politizată”. În acest context, Traian Băsescu a precizat că „România nu va deveni membru al GUAM (Comunitatea Opţiunii Europene pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM, organizaţie regională care grupează Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova – n.r.), noi avem statut de observator în cadrul acestei organizaţii care ne aranjează pe deplin. Noi nu am formulat niciodată dorinţa de a ne alătura celor patru ţări-membre şi nici nu avem planuri în acest sens”. Tezaurul românesc Întrebat de corespondentul „Komersant” despre „problemele nesoluţionate” între Bucureşti şi Moscova, cum ar fi problema aurului românesc transportat pentru păstrare provizorie în Rusia în timpul primului război mondial, Traian Băsescu a declarat că „Problema aurului românesc este o chestiune a istoriei”. „Desigur, această problemă are o importanţă considerabilă, dar prioritatea noastră este să construim viitorul pornind de la o abordare pragmatică." "Dacă privim la economia românească se poate lesne observa că oamenii de afaceri ruşi au investit aici mijloace uriaşe. Investitorii ruşi sunt, practic, monopolişti în industria aluminiului." "Capacităţi mari există în domeniul producerii oţelului şi în sectorul petrolier. Din perspectiva românească, nu există motive ca dezvoltarea relaţiilor politice să rămână în urmă de colaborarea economică”, a spus preşedintele român. Soluţionarea conflictului nistrean Dar în ce măsură faptul că România va deveni în 2007 membră a UE va putea accelera soluţionarea conflictului nistrean, mai ales că Bucureştiul a anunţat şi anterior că are un plan propriu de reglementare?
„Deocamdată, - a spus preşedintele Băsescu - nici Republica Moldova, nici Ucraina, nici Rusia nu ne-au invitat să devenim participanţi la negocieri." "Mai devreme sau mai târziu, însă, noi vom putea propune o variantă acceptabilă pentru toţi de soluţionare a conflictului." "Noi avem elaborate propuneri de reluare a a unui dialog intens cu privire la Transnistria. După forum (Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat – n.r.) noi vom consulta Chişinăul şi Moscova dacă vor putea să accepte aceste propuneri." "Noi nu excludem posibilitatea iniţierii unui dialog neoficial cu regimul nistrean. Dar mai întâi planul nostru urmează să fie discutat cu Chişinăul şi Moscova.” Potrivit ziarului „Komersant”, Traian Băsescu a mai spus că planul românesc de soluţionare a conflictului nistrean ar putea fi făcut public dacă acesta va fi examinat de politicienii din Republica Moldova şi Rusia, iar în caz contrar – „va rămâne în sertar”. În februarie anul curent, în timpul primei sale vizite la Chişinău în calitate de ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu confirmase existenţa unui plan al României de reglementare a conflictului transnitrean. „Există un asemenea plan. Prin vocile cele mai autorizate, principiile pe care acest proiect, acest plan politic se bazează au fost exprimate public." "Nu-mi veţi cere acum să merg mai în detaliu, atâta vreme cât nu există o sancţiune executivă a acestui plan, iar sancţiunea executivă vine din partea preşedintelui României."
"Eu sper că în momentul în care preşedintele României va veni în Parlamentul de la Chişinău şi va vorbi pentru prima dată un preşedinte al României parlamentarilor moldoveni să poată spune despre aceasta cât se va considera atunci că este oportun”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul de externe al României a mai spus că „problema transnitreană este considerată o problemă de securitate a României." "Atâta vreme cât este o problemă de securitate a României, este o problemă de securitate a Uninii Europene, este o problemă de securitate a Alianţei Nord-Atlantice." "Iar noi ca membri ai acestor două cluburi, preluăm subiectele noastre de politică externă şi le punem sub ochi tuturor colegilor noştri. Şi fiţi convinşi că e altceva când gândeşti de unul singur şi e altceva când gândeşti cu mai mulţi de-odată asupra rezolvării. Şi-o să le rezolvăm”, a spus domnul Ungureanu. | LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||