|
Liderii Alianţei DA discută restructurarea guvernului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedinţii PNL şi PD, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc au anunţat că vor discuta şi în Alianţa DA şi în coaliţia de guvernare, desfiinţarea unor agenţii guvernamentale, mai ales a celor care au activităţi care se suprapun între ele. În privinţa remanierii unor miniştri însă, părerile sunt împărţite. Dacă Premierul Tăriceanu e nemulţumit de unii dintre membrii cabinetului său, Emil Boc e de părere că toţi miniştrii PD şi-ar fi făcut datoria. Restructurarea ar putea începe de miercuri, când se aşteaptă trecerea Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare în subordinea Ministerului Agriculturii. Doar restructurare sau şi remaniere? Premierul Călin Popescu Tăriceanu, e de părere că reducerea numărului de agenţii guvernamentale ar trebui să fie însoţită şi de schimbarea unor miniştri. "Cred că odată cu gândirea restructurării va trebui făcută probabil şi o anumită remaniere pt că o analiză a performanţei unora dintre miniştrii este obligatorie.'', a declarat liderul PNL. Preşedintele PNL spune că restructurarea ar trebui să aducă o nouă schemă a guvernului după model european, dar şi pentru că multe agenţii au aproape acelaşi domeniu de activitate şi dă ca exemplu agenţiile care se ocupă de aşa numitele utilităţi publice, una de serviciile municipale, alta de energia electrică şi alta de gaze. În privinţa propunerii PD de renunţare la două posturi de ministru de stat, cele ale UDMR şi Partidului Conservator, premierul Tăriceanu a spus că ar trebui discutat mai întâi cu partenerii de coaliţie. În privinţa ministrului de stat George Copos, a cărui anchetă a fost finalizată de DNA, premierul Tăriceanu nu a precizat dacă îi va cere sau nu demisia, dar a spus că va discuta astăzi chestiunea cu acesta. PD doreşte un guvern cu mai puţine ministere La rândul său, preşedintele PD, Emil Boc a declarat că şi formaţiunea sa susţine restructurarea guvernului. "Credem că un guvern compus din 15 - 17 ministere şi cu o restructurare masivă a numărului de agentii guvernamentale, se impune pentru a se economisi o parte din banii publici necesari pentru a susţine fondurile finaciare cu care vom contribui la bugetul uniunii europene, şi, pentru a elimina birocraţia stufoasă existentă în acest moment în structurile şi în angrenajul diverselor agenţii'', a spus liderul PD. Emil Boc aminteşte că restructurarea guvernului este o promisiune mai veche a alianţei, făcută încă din campania electorală. Îndeplinirea promisiunii fost amânată pentru că guvernul instalat după alegerile din noiembrie 2004 trebuia să îşi înceapă activitatea până la sfârşitul acelui an, pentru a da ordonanţa referitoare la cota unică de impozitare de 16%. Aşa că, guvernul Tăriceanu şi-a început activitatea pe structura guvernului Năstase, iar apoi decizia de schimbare a tot fost amânată. Şi Emil Boc e de părere că sunt prea multe agenţii, 31 la cancelaria premierului şi 15 în subordinea directă a primului ministru şi că toată această birocraţie ar trebui simplificată. Legat de demiterea unor miniştri a căror activitate a fost criticată în ultima vreme, premierul Tăriceanu a spus din nou că ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur se bucură de sprijinul său, la fel ca şi cel al sănătăţii, Eugen Nicolăescu. nsă PSD a anunţat astăzi că va depune la Senat o moţiune simplă pe tema crizei gripei aviare şi va cere din nou, demiterea lui Gheorghe Flutur. | LEGĂTURI Remaniere guvernamentală?20 Mai, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||