|
Florica Bejinariu: nu am fost informatoare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
O judecătoare membră a Consiliului Superior al Magistraturii neagă faptul că ar fi colaborat cu fosta Securitate şi ameninţă că va da în judecată Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Colegiul CNSAS decisese prin vot, că judecătoarea Florica Bejinariu, membră a CSM ar fi colaborat cu Securitatea. Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, ceruse anul trecut demisia judecătoarei Florica Bejinariu, despre care spunea că are informaţii că ar fi colaborat cu Securitatea. Plenul CSM a respins atunci ideea cerându-le în schimb judecătorilor şi procurorilor să dea o declaraţie pe proprie răspundere în privinţa relaţiilor pe care le-au avut cu fosta poliţie politică. Decizia CNSAS, deşi nu este definitivă şi a fost luată într-o şedinţă cu caracter secret, a ajuns însă vineri în paginile unui cotidian, fiind citat ca sursă unul dintre membrii Colegiului CNSAS, Constantin Ticu Dumitrescu. Judecătoarea în cauză, Florica Bejinariu, spune că i-au fost încălcate drepturile şi se declară nedumerită de noua decizie a CNSAS. Purtătorul de cuvânt al colegiului CNSAS, Cazimir Ionescu, recunoaşte că drepturile Floricăi Bejinariu, dar şi legea CNSAS au fost încălcate. | LEGĂTURI Cât sunt de relevante dosarele primite de CNSAS de la SRI?05 Aprilie, 2006 | Ştiri Parlamentul a votat noua componenţă a CNSAS23 Martie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||