BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 17 Mai, 2006 - Published 12:21 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
O nouă forţă de poliţie în Fâşia Gaza
Hamas şi Fatah
Între liderii noii structuri politice şi preşedintele Abbas se poartă o luptă surdă pentru controlul forţelor de securitate palestiniene.
Guvernul Hamas a anunţat înfiinţarea unei noi forţe de poliţie în Fâşia Gaza. Ministrul palestinian de interne, Said Siam, a declarat că aceasta e gata să îşi înceapă activitatea imediat.

Potrivit ministrului de interne Said Siam, rolul acestei noi forţe de poliţie va fi acela de a veghea la siguranţa palestinienilor şi a bunurilor acestora.

Unitatea e formată din aproximativ 3 mii de persoane, unii dintre ei provenind din aripa militară a organizaţiei Hamas, alţii din actualele forţe de securitate.

Noua unitate de poliţie va acţiona la comanda ministrului de interne, cu alte cuvinte se va afla sub controlul Hamas.

Acest aspect îl nemulţumeşte însă pe preşedintele Mahmoud Abbas, reprezentant al formaţiunii rivale - Fatah, care, oficial, este comandant suprem al tuturor forţelor de securitate.

În ultimele săptămâni, domnul Abbas a declarat în mai multe rânduri că nu e de acord cu înfiinţarea unei noi forţe de poliţie, sub comanda Hamas. Pare, însă, că Hamas a decis să treacă peste voinţa preşedintelui palestinian.

De când Hamas a câştigat alegerile, în luna ianuarie, între liderii noii structuri politice şi preşedintele Abbas se poartă o luptă surdă pentru controlul forţelor de securitate palestiniene.

Atât Hamas, cât şi domnul Abbas, contează pe sprijinul acestor forţe de securitate pentru a-şi consolida puterea.

Anunţul făcut miercuri de ministrul de interne palestinian ar putea, aşadar, tensiona şi mai mult relaţiile cu preşedintele Abbas şi cu suporterii Fatah.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>