Oana Lungescu corespondent BBC la Bruxelles

Uniunea Europeană lărgită a împlinit deja doi ani la 1 mai. În 2004, era o zi însorită la Dublin, în parcul Pheonix, numele păsării magice ce renaşte din propria-i cenuşă.

Îmi amintesc ceremonia de primire a celor zece noi ţări membre, care a început cu rugăciuni pentru pace şi prosperitate, celebrate în rit creştin, mozaic şi musulman, urmată de tradiţionala muzică de harpă irlandeză şi un poem de bine-venit rostit de Seamus Heaney. "Zâmbiţi, e o zi istorică," le-a strigat un fotograf liderilor europeni reuniţi pentru poza de familie.

Între premieri şi preşedinţi (Ion Iliescu era acolo), o singură femeie - Vaira Vike-Freiberga, supranumită Doamna de Fier a Letoniei. O femeie roşcată, cu un destin singular.

Exilată la şapte ani în urma ocupaţiei sovietice, a devenit profesor de psihologie la Universitatea din Montreal, şi după decenii petrecute în Canada, s-a pensionat şi a revenit în Letonia să conducă un centru cultural.

A devenit preşedinta unei ţări independente (acum membră NATO şi UE) aproape din întîmplare, când parlamentarii căutau un candidat de compromis. Revenise acasă doar cu două valize şi letonii glumeau în 1999 că va trebui să facă o vizită oficială în Canada ca să-şi repatrieze garderoba (foarte elegantă de altfel).

Exodul leton

	Laima Muktupavela a scris un roman bazat pe experienţa ei de culegătoare de căpşuni în Irlanda

Mulţi letoni exilaţi după război au revenit în anii '90, la fel ca dna Vike-Freiberga, după cum s-a petrecut peste tot în ţările baltice. În acelaşi timp însă, foarte mulţi au plecat în căutare de lucru în Uniunea Europeană, care-şi deschidea porţile.

Pentru mulţi est-europeni, aderarea a însemnat în primul rând libertatea de a munci în altă ţară, chiar dacă această libertate era foarte limitată la început.

De fapt, chiar înainte de 1 mai 2004, m-a frapat numărul maşinilor cu număr de Letonia de pe străzile Irlandei. "Sînt culegatorii de ciuperci," mi s-a explicat. După 1 mai, au plecat si mai mulţi. Peste 100.000 de letoni s-au dus la lucru în Irlanda şi Marea Britanie. Este un număr semnificativ pentru o ţară cu numai 2.3 milioane de locuitori.

Nu de mult, m-am dus în Letonia ca să văd efectele acestui exod. La graniţa cu Rusia, în mijlocul unei păduri de mesteceni, am bătut la uşa Laimei Muktupavela. Laima a devenit celebră după ce a scris un roman bazat pe experienţa ei de culegătoare ilegală de ciuperci în Irlanda (înainte de aderarea Letoniei).

Cartea a devenit o lectură obligatorie pentru concetăţenii ei doritori de lucru în strainătate. Reflecta o realitate dură,
într-un stil original. Fiecare capitol începe cu o reţetă diferită de ciuperci - singurul fel de mâncare al culegătorilor timp de luni întregi.

În timp ce pregătea o delicioasă tocană de ciuperci, culese cu mâna ei din spatele casei, Laima îmi povestea că s-a întors după numai trei luni în Irlanda la rugămintea fiicei ei, pe atunci adolescentă.

În ciuda dificultăţilor, păstrează o amintire foarte bună irlandezilor primitori, iar cu banii câştigaţi şi-a modernizat complet casa părintească, care ar putea acum figura într-o revistă de decoraţiuni interioare, la stilul rustic. Fiica ei a plecat însă la Londra, la studii, şi nu ştie dacă se va mai întoarce. "E o glumă a sorţii," spune Laima.

Orfanii culegătorilor de ciuperci

	Bunica Magda îşi creşte singură nepoata, în timp ce părinţii sunt la lucru în Anglia

La câţiva zeci de kilometri, o altă casă izolată, lângă o cale ferată căzută în paragină de mai mulţi ani. E casa familiei Berzina, unde nu mai locuiesc acum decât bunica Magda şi nepoata ei Gunita.

Părinţii şi fratele Gunitei au plecat la lucru la Mansfield, în Anglia. Au fost primii care au părăsit satul, dar acum, la şcoala Gunitei, aproape fiecare copil are pe cineva în străinătate.

Gunita speră că părinţii ei se vor întoarce cu bani pentru o casa mai mare. Îmi arată poze din Mansfield - părinţii ei, foarte tineri, bând bere într-un un tipic pub englezesc.

A lucrat şi ea câteva zile acolo împachetând lame de ras, dar îşi închipuie altfel viitorul. Vrea să studieze "public relations" la Riga şi să rămână în Letonia.

Magda, la 79 de ani împliniţi, e ca argintul viu. E prima dată când întâlneşte străini şi se miră că, din echipa BBC, eu sunt din România, producătorul din Anglia, iar cameramanul din Belgia. "A venit Europa la noi," zâmbeşte.

	Aproape toţi colegii Gunitei au pe cineva în străinătate

Întoarcerea acasă

Economia letonă creşte însă rapid, printre cele mai dinamice din Europa. Premierul Aigars Kalvitis îmi spune că oamenii încep acum să se întoarcă, pe măsură ce salariile cresc.

În construcţii, unde se simte deja lipsa mâinii de lucru, salariile sporesc cu circa 20% pe an, mai ales că (spre deosebire de Polonia, unde muncesc mulţi ukraineni si belaruşi), letonii se tem să importe mână de lucru mai ieftină din fosta Uniune Sovietică, din motive istorice uşor de înţeles.

Premierul nu-mi poate da o cifră exactă, dar se estimează că în fiecare an, letonii care muncesc în străinătate trimit acasă 300 de milioane de dolari, alimentând creşterea economică.

	Premierul Aigars Kalvitis, de vorbă cu Oana Lungescu

Începând cu acest 1 mai, ei pot munci acum legal în aproape jumătate din ţările Uniunii Europene. Şi evident, se pot întoarce când vor.

Dacă în urmă cu cinci ani, un bilet de la Riga la Londra costa câteva sute de euro - sumă echivalentă cu salariul mediu pe câteva luni - acum, există zboruri ieftine către mai toate oraşele mari din Marea Britanie şi Irlanda. Căutînd pe internet, am găsit o călătorie dus-întors Riga-Liverpool cu numai 35 pence, vreo 18.000 de lei vechi...