BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 04 Mai, 2006 - Published 00:38 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Rezoluţie ONU în privinţa Iranului
Iran, facilităţi nucleare
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pregăteşte un proiect de rezoluţie care prevede luarea unor măsuri împotriva Iranului dacă acesta nu opreşte imediat programul de îmbogăţire a uraniului.

Documentul a fost întocmit după ce raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică - dat publicităţii vineri - a confirmat că Iranul a sfidat solicitările ONU de a înceta îmbogăţirea uraniului.

Proiectul de rezoluţie, susţinut de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, reprezintă ultima tentativă a Occidentului de a face presiuni politice asupra Teheranului.

Documentul se bazează pe Capitolul Şapte al Cartei ONU care permite impunerea de sancţiuni şi chiar intervenţia militară ca măsură ultimă.

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, John Bolton, a precizat: "Vom cere Iranului să suspende îmbogăţirea uraniului şi dacă acesta nu renunţă la acţiunile care reprezintă o ameninţare la securitate şi pacea internaţională, atunci Consiliul este gata să ia măsurile necesare, începând cu sancţiuni".

Dar Rusia şi China - membri permanenţi ai Consiliului de Securitate - nu agrează impunerea de sancţiuni şi nici rezoluţiile întocmite în baza Capitolului Şapte al Cartei ONU, întrucât ele pot conduce în final la o intervenţie militară.

"Nu credem că această chestiune poate fi rezolvată prin forţă," a spus ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin care a insistat că încă este posibilă o soluţie diplomatică.

Rămâne de văzut însă dacă Rusia şi China îşi vor folosi dreptul de veto când se va ajunge la votarea acestei rezoluţii.

IranArena
Cum privesc iranienii adâncirea prăpastiei dintre guvernul lor şi statele occidentale.
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>