|
BAE Systems vinde pachetul său de 20% din acţiunile Airbus | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
BAE Systems - adică fosta companie British Aerospace - a anunţat că intenţionează să vândă pachetul său de 20% din acţiunile Airbus, cel mai mare constructor de avioane de pasageri din lume. Grupul negociază cu compania EADS care deţine restul pachetului de acţiuni Airbus. BAE Systems construieşte aripile pentru avioanele de pasageri Airbus şi are în jur de 13 mii de angajaţi la uzinele din nordul Ţării Galilor şi din sud-vestul Angliei. Se crede că BAE Systems ar putea obţine în jur de cinci miliarde de dolari pentru pachetul său de acţiuni, bani pe care i-ar putea folosi ca să-şi extindă afacerile în industria apărării din Statele Unite. Cel mai probabil cumpărător al pachetului de 20% din acţiunile Airbus este compania EADS - un grup francezo-spaniolo-german care deţine restul pachetului. Alte 30% de o companie franceză care la rândul ei este pe jumătate în proprietatea guvernul francez. 35% din acţiunile EADS sunt deţinute de public, iar restul de o companie spaniolă. În Marea Britanie vestea acestei tranzacţii a fost întâmpinată cu nelinişte şi temeri că cei 13.000 de angajaţi de la Britsol şi din Ţara Galilor şi-ar putea pierde slujbele, deşi un purtător de cuvânt la Airbus a declarat că Marea Britanie va rămâne un pilon important pentru compania Airbus. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||