|
Preşedintele Băsescu nu crede în viitorul Alianţei PNL-PD | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, cele două componente ale Alianţei Dreptate şi Adevăr par să se îndepărteze din ce în ce mai mult. Şi nu doar de proiectul de fuziune. Diferenţele dintre cele două formaţiuni au ieşit în evidenţă ceva mai pregnant odată cu afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu. Şefului statului a declarat, miercuri seara, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 1, că regretă că l-a numit în funcţie pe premierul Călin Popescu Tăriceanu; în plus, a spus Traian Băsescu, în acest moment nu mai are încredere în viitorul Alianţei PNL-PD. Regret Pe scurt, afirmaţiile lui Traian Băsescu s-ar traduce printr-o nemulţumire majoră faţă de modul în care funcţionează Alianţa, dar şi faţă de primul ministru Tăriceanu. "Da, regret!" a spus preşedintele, invitat fiind să arunce o privire înapoi la momentul numirii lui Călin Popescu Tăriceanu. Domnul Tăriceanu s-ar fi îndepărtat de obiectivele iniţiale ale Alianţei. Dar nu e momentul unei rupturi, cel puţin până la 1 ianuarie 2007, data estimată a intrării în Uniunea Europeană. La fel sunt excluse şi alegerile anticipate, este de părere domnul Băsescu. Reacţii Fostul partid al lui Traian Băsescu, Partidul Democrat, consideră că declaraţiile preşedintelui sunt o confirmare a propriilor opinii. "Niciodată pentru Partidul Democrat, sau cel puţin pentru mine personal, declaraţiile preşedintelui n-au fost stânjenitoare. Din contră, eu am fost foarte atent la ce spune preşedintele. Noi suntem percepuţi ca având cam acelaşi spirit cu preşedintele Băsescu. Şi, în general, nu ne-am deosebit prea mult în păreri", a declarat la BBC vicepreşedintele PD, Cezar Preda. În PNL însă, reacţia diferă de la persoană la persoană. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, deşi nepotrivite, astfel de intervenţii nu mai reprezintă de ceva vreme o surpriză. Liderul deputaţilor liberali, Crin Antonescu, insistă asupra faptului că preşedintele PNL este obligat să facă o alegere clară în ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele. "Va veni un moment când domnul Tăriceanu va trebui să îşi asume o confruntare. Prin asta nu înţeleg nici ruperea Alianţei, nici un scandal public, nici referiri agresive sau personale la adresa preşedintelui Traian Băsescu, ci înţeleg afirmarea, asumarea completă a poziţiei politice de prim-ministru şi confruntarea acestei poziţii - în foarte multe probleme - cu preşedintele Traian Băsescu". Refuzul premierului de a accepta confruntarea cu preşedintele ar însemna, a spus Crin Antonescu la BBC, sfârşitul politic al domnului Tăriceanu. În intervenţia sa de miercuri seară,Traian Băsescu a vorbit însă şi de sfârşitul Alianţei, dacă numele acesteia s-ar asocia cu fapte de corupţie. În pofida acestui avertisment, domnul Băsescu a remarcat că drumurile PD şi cele ale PNL s-au despărţit în momentul în care în ecuaţie a apărut o variabilă numită plastic: "Şmecherie". Şeful statului s-a referit la mai multe hotărâri ale Guvernului, între care şi numirea unui membru al Partidului Conservator la conducerea Loteriei Române şi vânzarea a 5% din acţiunile acesteia către angajaţi. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||