Două luni au trecut de la audierea lui Ionel Dragomir la Comisia parlamentară de control a activităţii SIE. Fostul ofiţer, dat afară din Serviciul de Informaţii Externe pe motiv de abateri disciplinare, dar acuzând public instituţia de corupţie şi de implicarea în politică a ofiţerilor SIE, a depus la Comisie mai multe documente care să-i susţină acuzaţiile. Cu toate că declaraţiile preşedintelui Comisiei SIE promiteau o anchetă rapidă, nimic nu a urmat audierii lui Ionel Dragomir, petrecută pe 8 februarie. Fostul ofiţer declară că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului. |