|
ONU cere Iranului să oprească îmbogăţirea uraniului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Consiliul de Securitate ONU a aprobat o declaraţie în care se cere Iranului să suspende activitatea de îmbogăţire a uraniului. Membrii Consiliului de Securitate ONU au căzut de acord, în unanimitate, că Iranul trebuie să îşi suspende activităţile de reprocesare şi îmbogăţire nucleară. În declaraţie se mai cere directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să informeze Consiliul, peste 30 de zile, dacă Iranul s-a conformat sau nu. Iranul spune că programul său nuclear are scopuri paşnice şi a refuzat să pună capăt activităţilor în acest domeniu. Alte ţări, cum sunt Statele Unite, bănuiesc că Iranul încearcă să se doteze cu arme nucleare. Membrilor Consiliului le-au fost necesare trei săptămâni ca să cadă de acord asupra textului. Rusia şi China s-au împotrivit oricărei formulări despre care cred că ar putea duce la măsuri punitive. Declaraţia - care nu are valoare juridică obligatorie - a fost adoptată în ajunul reuniunii miniştrilor de externe din cele cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate şi Germania, care se vor întâlni joi la Berlin. La reuniunea urmează să se discute o viitoare strategie în ceea ce priveşte Iranul. Potrivit unui corespondent BBC, principalul punct al convorbirilor de la Berlin ar fi să se stabilească ce e de făcut în cazul în care Iranul nu se conformează. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||