|
Un primar ar putea fi demis pentru că a lucrat la Securitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Prefectura Tulcea a cerut Consiliului pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi (CNSAS) să verifice o informaţie primită de la un localnic din comuna Ceatalchioi, judeţul Tulcea, care a semnalat că actualul primar a colaborat cu organele de represiune ale regimului comunist de dinainte de 1990. CNSAS a confirmat că primarul Cornel Anghel a făcut poliţie politică. Primarul se consideră însă nevinovat şi a contestat documentul respectiv. Cornel Anghel a declarat la BBC că un localnic al comunei Ceatalchioi a vrut să îşi vadă propriul dosar de urmărire. El s-a întrebat, apoi, cum este posibil ca un ofiţer de Securitate să ajungă primar. Cornel Anghel are un răspuns la întrebarea cetăţeanului: “Uite aşa! Prin alegeri libere! Constituţia României nu interzice să ajungi primar dacă ai fost ofiţer de Securitate”, spune Cornel Anghel. El a explicat, în continuare, că a fost ofiţer al statului român, că a lucrat în Securitate şi în toate celelalte structuri de după 1990. Cornel Anghel a povestit că s-a ocupat de mai multe domenii ale informaţiilor, cum ar fi cel al informaţiilor interne, al contrainformaţiilor din sectoarele economice, de contraspionaj, de antiterorism şi de mijloacele speciale. Întrebat dacă a dat, la momentul candidaturii sale la primăria comunei, vreo declaraţie în legătură cu activitatea sa în cadrul Securităţii, Cornel Anghel a răspuns că nimeni nu i-a cerut o asemenea declaraţie. El a recunoscut însă că a dat o declaraţie în care a afirmat că nu ar fi fost agent al Securităţii ca poliţie politică. “Ce e aia poliţie politică?” “În primul rând, nu ştiu ce e aia poliţie politică. Cine a inventat acest cuvânt, trebuie să dovedească. Şi ce dacă a fost cineva (în Securitate - n.n.)?”, se întreabă Cornel Anghel. El a mai spus că a recunoscut întotdeauna că a fost “ofiţer al statului român” şi că, în această calitate, ar fi “apărat Constituţia în conformitate cu legile de atunci şi cu ordinele primite”. Cornel Anghel nu a dorit să ofere detalii cu privire la ordinele pe care le primea ca ofiţer de Securitate, dar a explicat că apăra “valorile fundamentale ale statului român”. Primarul a mai spus că nimeni nu a declanşat nici un fel de “operaţiune” împotriva sa. Cornel Anghel a mai declarat că se va apăra împotriva CNSAS, pe care a numit-o o “instituţie bugetivoră”, care l-ar hăitui prin presă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||