BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 19 Februarie, 2006 - Published 18:45 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Băsescu se întâlneşte din nou cu liderii partidelor în chestiunea DNA
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte luni din nou cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pe tema ordonanţei privind funcţionarea Departamentului Naţional Anticorupţie. De data aceasta participă la negocieri doar preşedinţii partidelor.
Preşedintele Băsescu şi liderul PSD Mircea Geoană
PSD: ordonanţa DNA are probleme de neconstituţionalitate

După întâlnirea de vineri, de la Cotroceni, a reieşit că toate partidele doresc funcţionarea DNA, dar unele partide vorbesc despre necesitatea unor modificări.

Reprezentanţii partidelor parlamentare au spus că vor avea o poziţie flexibilă în cadrul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu. Principalul partid de opoziţie, PSD insistă însă asupra necesităţii rezolvării eventualelor probleme de neconstituţionalitate a ordonanţei şi ar dori ca şeful instituţiei să primească avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Doi dintre liderii cei mai importanţi ai PSD, Adrian Năstase şi Miron Mitrea sunt învinuiţi în acelaşi dosar la DNA.
Trebuie găsită o soluţie pentru a elimina anumite probleme de neconstituţionalitate pe care le are această ordonanţă şi care pot genera probleme în procesul de aplicare, a declarat la BBC purtătorul de cuvânt al PSD Cristian Diaconescu. El susţine că demersul nu ar afecta şi nu ar întârzia activitatea DNA.

Aceasta este, de fapt, principala îngrijorare a Partidului Democrat, după cum a declarat la BBC senatorul PD, Radu Berceanu.

Activitatea DNA să continue şi să nu fie pusă sub semnul întrebării. N-ar trebui să apară percepţia că...uite, domne'...acum, când DNA a început să se ocupe de parlamentari, e decapitat. Acest lucru nu trebuie să se întâmple,
spune Radu Berceanu.

De altfel, preşedintele PD Emil Boc a declarat că Ordonanţa privind funcţionarea DNA ar necesita unele modificări, dar unele minore, care să nu afecteze esenţa documentului.

O poziţie diferită are Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care susţine că activitatea DNA ar trebui reglementată printr-o lege şi nu printr-o ordonanţă de urgenţă.

Preşedintele Băsescu şi liderii UDMR
UDMR: DNA trebuia înfiinţată printr-o lege, nu printr-o ordonanţă

Potrivit senatorului Verestoy Attila, opinia UDMR este că ordonanţele s-ar impune doar în situaţii ieşite din comun, ceea ce nu ar fi cazul DNA.

Nu era ieşit din comun faptul că luptăm împotriva corupţiei. De aceea credem şi acuma că ar fi fost mai bine dacă doamna ministru venea să propună un proiect de lege, nu o ordonanţă de urgenţă. S-o trecem prin furcile caudine ale dezbaterilor parlamentare, spune senatorul UDMR.

Şi UDMR a solicitat vineri avizul CSM pentru numirea şefului Departamentului Naţional Anticorupţie, fiind singura formaţiune din alianţă care a anunţat un sprijin condiţionat. La întâlnirea de vineri cu şeful statului, liderii UDMR i-au cerut lui Traian Băsescu să adopte o poziţie clară faţă de statutul minorităţilor, lege care nu are sprijinul întregii coaliţii, fiind încă în dezbatere.

Celelalte partide parlamentare - PNL, Partidul Conservator şi PRM - susţin forma actuală a ordonanţei, asa cum a fost emisă iniţial de guvern.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că simpla retrimitere a ordonanţei DNA în Parlament ar putea să nu aibă rezultatele scontate. De aceea, va încerca să găsească împreună cu partidele cea mai bună soluţie.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>