BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 15 Februarie, 2006 - Published 17:33 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
PNL, nemulţumit de activitatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării
Mihai Hardau
Ministrul Mihail Hârdău este criticat pentru "disfuncţionalităţi majore" în funcţionarea ministerului Educaţiei
Partidul Naţional Liberal este nemulţumit de activitatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, condus de reprezentantul Partidului Democrat Mihail Hârdău. Biroul Permanent Central al PNL a discutat un document care reclamă "disfuncţionalităţi majore" în funcţionarea instutuţiei. Autorul raportului, deputatul Cristian Buşoi, este de părere că în educaţie nu s-a făcut "curăţenia necesară şi devoalarea" abuzurilor PSD.

În document se spune că este posibil ca sume mari de bani să fie dirijate în continuare prin canale şi mecanisme existenete încă din perioada în care PSD era la guvernare. Totodată, documentul arată că managementul universitar este politizat şi nemotivant, iar programa şcolară nu este adaptată cerinţelor pieţei de muncă din ţară şi din străinătate.

Se menţionează, de asemenea, şi că învăţământul universitar ar fi condus de unele grupuri de interese controlate de PSD.

Autorul raportului face referire în special la fostul ministru PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice şi membru al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Programul "Calculatorul", dezbătut în raport

Documentul mai reclamă că nici unul dintre miniştrii PD, Mircea Miclea sau Mihail Hârdău, nu a atacat şi nu a demascat abuzurile din timpul guvernării cabinetului Năstase, cu referire la programul "calculatorul", program guvernamental de dotare a şcolilor cu tehnică de calcul.

La renegocierea contractului pentru acest program, se spune în raport, s-a obţinut o economie de 28 de milioane de euro, fără ca cineva să fie găsit vinovat.

Autorul raportului, deputatul Cristian Buşoi, a declarat la BBC că refuză să facă orice comentariu pe marginea documentului discutat de conducerea PNL, pentru că textul respectiv "nu este destinat unei dezbateri publice".

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>