BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 28 Ianuarie, 2006 - Published 17:38 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Premierul despre comunicarea Guvern-Parchet
tariceanu
Premierul a fost criticat pentru faptul că s-a interesat personal de desfăşurarea anchetei în cazul colegului său de partid, Dinu Patriciu
Călin Popescu Tăriceanu a lansat sâmbătă, la reuniunea organizaţiei de femei a PNL, ideea unei dezbateri publice în urma căreia să se stabilească un set de reguli despre comunicarea dintre magistraţi şi guvern.

Ideea vine în urma scandalului generat săptămâna aceasta de aflarea faptului că, în iunie anul trecut, premierul a invitat-o pe Monica Macovei, ministrul Justiţiei, la o întâlnire la Guvern.

La întâlnirea cu pricina a participat şi omul de afaceri Dinu Patriciu, anchetat de Parchet în dosarul Rompetrol.

Primul ministru susţine că dezbaterea ar trebui să lămurească unde se situează graniţa dintre comunicare şi imixtiunea politicului în Justiţie şi care ar fi relaţia premierului cu Ministerul Public.

Călin Popescu Tăriceanu ar dori şi schimbarea actualelor reguli în privinţa anchetării demnitarilor.

"Trebuie introdusă, după părerea mea, o excepţie de la obligaţia de confidenţialitate din partea Parchetelor, care să reglementeze obligaţia Pachetului de a informa instituţia în momentul demarării urmărirea penală a unui demnitar, precum şi obligaţia demnitarului de a anunţa public faptul că este subiectul unei urmăriri penale", a spus premierul Tăriceanu.

"Pare o dorinţă de a controla, cât de cât, Parchetul"

Manuela Ştefănescu, de la organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, APADOR CH, respinge propunerea premierului.

"Cred că, în momentul de faţă, ar trebui să existe doar mijloacele oficiale de comunicare. Prin urmare, orice fel de discuţie, dezbatere între Executiv şi puterea judecătorească, sau orice dorinţă din partea acesteia din urmă de a informa Executivul, ar trebui să se facă oficial, la vedere".

Manuela Ştefănescu este de părere că cerinţa premierului Tăriceanu ca Parchetul să anunţe Guvernul, atunci când anchetează un ministru, "pare o dorinţă de a controla cât de cât, măcar în această formă, Parchetul."

"Pentru că s-ar putea înţelege că dacă Parchetul trebuie să informeze Guvernul în legătură cu o eventuală anchetă care s-ar face împotriva vreunui ministru, e ca şi cum i-ar cere voie. Dacă Guvernul spune "nu se poate!", ce se întâmplă?Parchetul se va retrage cuminte în banca lui? Nu! Ar trebui ca aceste informaţii să fie cerute, oficial, de către Guvern."

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>