|
Reacţii la afacerea Ana Electronic - Loteria Română | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Reprezentanţii Partidului Conservator nu au luat încă nici o poziţie oficială în cazul vicepremierului George Copos, cercetat de DNA în legătură cu o afacere încheiată între firma Ana Electronic şi Loteria Naţională. George Copos ar urma să dea explicaţii conducerii partidului în legătură cu acuzaţiile care i se aduc. Sâmbătă, Partidul Conservator are programată şedinţa Biroului Permanent, la care, pe lângă cazul Copos, ar urma să se discute nemulţumirile mai multor organizaţii din teritoriu, legate de participarea la guvernare. Chestiunea ar putea fi dezbătută şi în cadrul alianţei PN-LPD. Liderii conservatori nu se pronunţă deocamdată Purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator, Bogdan Ciucă, spune că până nu se vor cunoaşte mai multe detalii legate de acuzaţiile aduse vicepremierului George Copos şi de condiţiile în care a avut loc afacerea în cauză, liderii partidului se abţin de la comentarii. "Domnia sa a fost chemat la Parchet nu ca urmare a funcţiilor deţinute în Partidul Conservator, ci ca urmare a unor activităţi desfăşurate în zona afacerilor. Sunt convins că domnul Copos va îndepărta toate suspiciunile şi va reuşi să clarifice acest subiect. Dacă există o motivaţie politică sau nu, până la această oră nu ne putem pronunţa." Copos vrea sau dovezi clare sau scuze George Copos s-a declarat dispus să pună la dispoziţia anchetatorilor toate datele legate de vânzarea de către firma Ana Electronic a unor terenuri, companiei naţionale Loteria Română, afacere încheiată în 2004. Într-un comunicat, George Copos anunţa că trebuie investigate orice acuzaţii de corupţie, iar dacă se găsesc ilegalităţi, ele să fie sancţionate. Dacă nu, se spune în comunicat, George Copos aşteaptă scuze din partea celor care au declanşat ancheta. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a spus că anchetarea vicepremierului George Copos ar fi o probă că justiţia e liberă şi nu mai acţionează la comandă politică. "Eu cred că, atâta vreme cât procuratura vrea să facă o investigaţie, nu este normal să îi ceri vicepremierului Copos să ia vreo atitudine. Sigur, dacă această cauza va evolua şi se va demonstra ceva împotriva lui, sigur că atunci situaţia se schimbă." Preda: "Partidul Constervator trebuie să plece de la guvernare" Vicepreşedintele PD, Cezar Preda spune că va propune în cadrul Alianţei cu PNL, renunţarea la colaborarea cu Partidul Conservator. "Cred că nu numai Copos trebuie să plece, după părerea mea trebuie ca Partidul Conservator să plece de la guvernare. El a practicat de un an de zile o politică ambiguă, alături de PSD. Părerea mea e ca acum Alianţa trebuie să isi impună punctul de vedere şi să renunţe la colaborarea cu partidul Conservator." Urmările pe care cazul Copos le-ar putea avea asupra coaliţiei de guvernare vor fi discutate şi la Delegaţia Permanentă a PNL de luni. Cazul Copos ar urma să fie discutat şi la Biroul Permanent al Partidului Conservator de mâine, unde mai multe organizaţii din teritoriu îşi vor exprima nemulţumirile legate de faptul că mai multe proiecte ale partidului nu ar fi fost adoptate şi că în acest fel, prezenţa la guvernare ar afecta relaţia cu electoratul şi chiar imaginea formaţiunii. E vorba de votul uninominal, reducerea TVA la alimentele de bază şi legea propusă de Dan Voiculescu privind averile care nu pot fi justificate. | LEGĂTURI Procurorii anti-corupţie încep urmărirea penală împotriva vicepremierului George Copos19 Ianuarie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||