BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 03 Ianuarie, 2006 - Published 20:26 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Posibile efecte economice în Ucraina ale 'războiului gazelor'
Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenco ar putea să facă faţă unei potenţiale recesiuni economice
Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenco ar putea să facă faţă unei potenţiale recesiuni economice
Oficiali ai companiei de gaz a Ucrainei, Naftogaz, au mers la Moscova marţi seara, pentru negocieri cu reprezentanţii Gazprom, privind preţul pe care Ucraina ar urma să-l plătească pentru gazul furnizat.

Neînţelegerile dintre cele două ţări au făcut ca mulţi politicieni europeni să aducă în discuţie problema dependenţei continentului faţă de energia furnizată de Rusia. Dar, guvernul ucrainean a avertizat că disputa este departe de a se fi terminat.

Şeful Consiliului Naţional pentru securitate şi apărare din Ucraina, Anatoly Kinach a declarat că, dacă Ucraina va fi forţată să plătească de 4 ori mai mult pentru gaze, impactul asupra economiei ţării va fi catastrofal. El a prezentat o imagine a unei posibile recesiuni.

Dacă Ucraina va fi forţată să plătească preţul pe care Gazprom îl cere - a spus oficialul ucrainean - produs intern brut al ţării va scădea cu 5 procente. La asta se adaugă o inflaţie severă, probabil de 30 la sută. Anatoly Kinach a punctat, de asemenea, dimensiunea politică a acestor predicţii economice.

E posibil - a mai spus el - ca mii de slujbe din industria chimică şi a oţelului să fie pierdute, iar industria care ar putea fi afectată de o creştere a preţurilor se află în sudul şi estul ţării, în regiuni locuite în special de vorbitori de limba rusă şi etnici ruşi.

În acele zone îşi au baza de putere şi oponenţii actualului preşedinte, Victor Iuşcenco. Şi este posibil ca oamenii care ar rămâne fără slujbe, dacă fabricile se închid, să-l acuze pe preşedintele Iuşcenco de această situaţie grea, nicidecum autorităţile de la Moscova.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>