BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 07 Decembrie, 2005 - Published 16:17 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Rapoartele de activitate ale CNSAS

O parte din motivele pentru care este criticat Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii par a se regăsi chiar în rapoartele de activitate ale acestei instituţii. Este vorba despre două documente, pentru anul 2003, respectiv 2004 pe care CNSAS le-a depus la Parlament.

Cele două rapoarte menţionează frecvent faptul că CNSAS nu are acces la întreaga arhivă a fostei Securităţii. Este explicat astfel numărul mare de solicitări la care Consiliul nu a putut să răspundă.

De exemplu, în 2004, din peste 2 mii o sută de solicitări de acces la propriul dosar au fost finalizate puţin peste jumătate. Iar în cazul celor mai multe, răspunsul a fost negativ.

În acelaşi an, peste o mie 200 de persoane au cerut adeverinţe privind colaborarea sau necolaborarea cu fosta Securitate. Colegiul s-a pronunţat cu privire la mai puţin de 15 la sută din aceste cereri.

Iar dintre acestea, doar în cazul a trei persoane s-a stabilit că au colaborat cu fosta Securitate. De asemenea, doar o treime din solicitările de deconspirare înregistrate au fost rezolvate.

Activitatea din 2004 a fost totuşi impulsionată de faptul că au avut loc alegeri locale şi generale, iar CNSAS a trebuit să verifice declaraţiile de colaborare sau necolaborare cu fost Securitate a candidaţilor.

Pe de altă parte, în timpul anului 2004 au fost deconspiraţi doar 18 ofiţeri şi subofiţeri de Securitate, mai puţin decât în 2003, când au fost deconspiraţi 47 de ofiţeri.

Aceasta în condiţiile în care în acel an CNSAS identificase documente care puteau stabili calitatea de agent al poliţiei politice pentru 200 de ofiţeri de Securitate. Pentru majoritatea cazurilor, CNSAS anunţă că nu a primit răspunsuri de la instituţiile care deţin vechile arhive.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>