|
Proteste anti-Al Qaeda la Amman | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
La Amman, se anunţă o a doua zi de proteste la adresa extremiştilor islamici, responsabili de triplul atentat de miercuri soldat cu moartea a cel puţin 56 de persoane. Joi, în jur de două mii de iordanieni au protestat public împotriva Al Qaeda, strigând "Abu Musab al-Zarqawi, să arzi în iad". Iordania este unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu. A fost considerată de multă vreme drept una dintre ţintele favorite ale extremiştilor islamici. Din acest punct de vedere, atacurile nu au venit pe neasteptate. Militantul de origine iraniană şi gruparea sa intitulată "Al Qaeda în Irak" au revendicat atentatul pe o pagină de internet. Pe aceeaşi pagină, vineri, a fost publicată o a doua declaraţie, în care organiazaţia vine cu noi explicaţii. E posibil ca liderii Al Qaeda să fi fost luaţi prin surprindere de reacţia pe care atentatele au stârnit-o în Iordania. Al Qaeda arareori revine cu explicaţii pentru a justifica un atentat, fiindcă îl consideră de la bun început un act de dreptate. Această a doua declaraţie publicată pe internet explică musulmanilor că hotelurile au fost atacate numai după ce a devenit limpede că ele erau "asunzători ale celor care atacă islamul". Pentru iordanienii au care au protestat la Amman astfel de explicaţii nu par a fi suficiente. Joi noapte, sute de oameni au stat de veghe în faţa hotelurilor unde s-au petrecut atentatele. Chiar şi aceia care susţineau cauza insurgenţilor conduşi de Abu Musab al-Zarkawi par acum a se întreba dacă chiar era nevoie să fie atacaţi civili care sărbătoreau o nuntă. Fiindcă mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa sunt iordanieni ori arabi de origine palestiniană, e posibil ca Abu Musab Al-Zaqawi să fi făcut de această dată un deserviciu cauzei sale, în sensul că populaţia iordaniană nu va mai avea motive să arate simpatie faţă de extremiştii islamici. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||