"În cadrul Acordului Stand-By 2001-2003 s-au înregistrat progrese considerabile în schimbarea cursului politicilor economice destabilizatoare din anii '90.

România a reuşit să îşi creeze reputaţia de promotor al unor politici macroeconomice sănătoase; încrederea în perspectivele economice ale ţării a crescut; iar creşterea economică şi investiţiile au sporit.

Actualul Acord Stand-By, aprobat în iulie 2004, a urmărit consolidarea acestor realizări în scopul creării unui cadru macroeconomic sănătos pentru asigurarea unei aderări la UE line, fără probleme.

Din păcate, după prima analiză a Acordului, realizată în septembrie 2004, politicile economice s-au relaxat.

În pofida unor îndelungate negocieri în cadrul celor de-a doua şi a treia analize, nu s-a ajuns la nici un acord, iar Acordul se consideră deraiat în acest moment.

Misiunea FMI împărtăşeşte părerea Comisiei Europene conform căreia este urgentă nevoie de un punct focal clar pe termen mediu pentru a pune de acord politicile publice cu cerinţele unei economii europene moderne, cu o inflaţie redusă.

Cu actuala poziţie în materie de politici, România riscă să intre în UE cu o competitivitate slăbită, dezechilibre macroeconomice în creştere, servicii de sănătate şi învăţământ care se deteriorează şi importante decalaje în infrastructura materială.

Din discuţiile avute, a reieşit cu claritate faptul că autorităţile române recunosc aceste probleme. Este nevoie, însă, de solide şi imediate acţiuni de politică.

Dezechilibrele macroeconomice au continuat să se mărească în 2005. Creşterea economică şi a productivităţii au început să se încetinească, în pofida rapidei expansiuni a cererii interne, impulsionată de consum.

Ritmul de creştere a importurilor, care l-a depăşit pe cel al exporturilor, a înrăutăţit poziţia contului curent; datoria externă a crescut; şi, în pofida unei aprecieri considerabile a monedei interne, inflaţia a rămas ridicată, ducând la o accentuată scădere de competitivitate.

În opinia misiunii FMI, politica fiscală trebuie urgent pusă pe o bază durabilă pe termen mediu.

Structura proiectului de buget pe 2006 contribuie în mică măsură la rezolvarea pierderii de venit din 2005, datorată introducerii ratei unice de impozitare şi estimată la aproximativ 1,5% din PIB (peste 1 miliard euro). Frecventele modificări ale Codului Fiscal au făcut prea puţin pentru a compensa această pierdere, dar au mărit nesiguranţa în randul comunităţii de afaceri.

Amânarea introducerii unor măsuri de compensare a cotei unice de impozitare va afecta reducerea, necesară, a contribuţiilor sociale, care sunt ridicate.

Veniturile guvernamentale ca pondere din PIB sunt în România considerabil mai scăzute decât cele din UE, inclusiv din cele 10 noi state membre.

Sunt necesare resurse pentru îmbunătăţirea învăţământului, sănătăţii şi capitalului fizic, ca şi pentru finanţarea cheltuielilor legate de aderarea la UE.

Deşi recunoaştem dificila sarcină a autorităţilor în elaborarea unui buget prudent, proiectul de buget pe 2006 este nerealist, astfel încât este probabil ca deficitul efectiv să depăşească cu mult ţinta de 0,5% din PIB.

Mai mult decât atât, relaxarea semnificativă prevăzută în politica fiscală din ultimul trimestru se va adăuga presiunilor inflaţioniste şi va submina sarcina deja dificilă a BNR.

Politica monetară se străduieşte să facă faţă unor obiective care nu se suprapun.

Recunoaştem dificultatea ajungerii la un echilibru între continuarea dezinflaţiei şi eliminarea stimulentelor pentru intrările de fluxuri monetare datorate deschiderii contului de capital.

Cu toate acestea, misiunea este de părere că BNR trebuie să îşi consolideze rapid credibilitatea vizavi de angajamentul său de ţintire a inflaţiei.

Recenta relaxare a poziţiei monetare, cu rate ale dobânzii real negative, a contribuit la creşterea rapidă a creditelor în lei.

Fără o schimbare de politică şi sprijin puternic prin politica fiscală şi salarială, este greu de văzut cum se va putea reduce inflaţia.

O astfel de combinaţie de politici va contribui şi la scăderea presiunii datorată folosirii în mare măsură a aprecierii monedei interne ca principal instrument de combatere a inflaţiei şi va împiedica o pierdere accentuată de competitivitate în continuare.

Politicile salariale vor trebui recalibrate în funcţie de nevoile unei economii europene cu inflaţie redusă.

Cu o inflaţie de ordinul unei singure cifre, frecventele creşteri de salarii în sectorul public (nu mai puţin de patru în ultimele 12 luni), care au ridicat salariile cu până la 50% faţă de sfârşitul lui 2004, nu mai sunt corespunzătoare.

Deşi salariile în sectorul public sunt scăzute, ritmul rapid al creşterilor salariale a contribuit, împreună cu reducerea impozitului pe venit, la presiunile inflaţioniste.

Recomandăm ca pe viitor creşterile salariale în sectorul public să reflecte mai bine cunoştinţele şi calificarea personalului.

În caz contrar, cheltuielile salariale vor creşte, subminând obiectivul creării unui serviciu eficient şi modern al funcţiei publice şi capacitatea de a absorbi fondurile europene.

Progresele în ceea ce priveşte reformele structurale nu au fost uniforme. Privatizările BCR şi CEC au constituit puncte luminoase.

Şi progresele în privatizarea sectorului energetic şi restructurarea sectorului minier au fost încurajatoare.

Însă reabilitarea sectorului de încălzire centralizată continuă să întârzie. Preţurile la gaze au rămas şi mai mult în urma angajamentelor luate faţă de Comisia Europeană de aducere a tarifelor la nivelurile internaţionale.

Amendamentele aduse Codului Muncii nu sunt pe măsura obiectivului de creare a unei pieţe a muncii flexibile şi competitive.

Întârzierea reformei nu va duce decât la ajustări mai accentuate ulterior, ceea ce va face ca întreprinderile româneşti să fie şi mai puţin pregătite să facă faţă concurenţei aspre de pe piaţa UE.

Se înregistrează importante progrese în reforma justiţiei, dar progresele în aplicarea măsurilor specifice de combatere a corupţiei şi îmbunătăţire a sistemului de conducere şi administraţie publică în cadrul Acordului au fost dezamăgitoare.

Misiunea va reveni în România în ianuarie 2006 pentru consultările anuale pe marginea Articolului IV, care sunt acum în întârziere."

Misiunea FMI
31 octombrie 2005