Paul Volcker şi-a prezentat raportul final

Programul "petrol contra hrană" a fost iniţiat în '96 şi administrat de ONU pentru a ajuta Irakul suspus sancţiunilor.

Potrivit programului, Irakul avea voie să vândă cantităţi anume de petrol, iar cu banii câştigaţi putea cumpăra alimente sau bunuri considerate de maximă urgenţă.

Programul a scăpat însă de sub control, iar membrii regimului Saddam Hussein l-au folosit pentru a-şi răsplăti susţinătorii din afara graniţelor şi pentru a-şi umple propriile conturi, a stabilit raportul, redactat de fostul şef al Băncii Federale americane, Paul Volcker. Dar - de ce anume sunt acuzate cele în jur de 2500 de companii - printre care şi cele româneşti?

Încasări mai mari, plăţi ilicite

Două au fost căile prin care s-au făcut plăţi ilegale în cadrul programului "Petrol contra hrană", explică raportul.

Practic, guvernul irakian a vândut petrol în valoare de peste 64 de miliarde de dolari către 248 companii.

La rândul lor, peste 3600 de companii au vândut Irakului bunuri umanitare - medicamente, rechizite, şamd - în valoare de 34 de miliarde de dolari şi jumătate.

Toate bune - dar în materie de contracte de petrol - regimul Saddam a încasat mai mult decât se cuvenea, în unele cazuri. Mai exact, raportul Volcker spune că 139 din cele 248 de companii au plătit petrolul la suprapreţ, de obicei între 10 pînă la 30 de cenţi mai mult pe baril.

Diferenţa dintre suprapreţ şi preţul oficial era încasată, ilicit, de regimul Saddam. Programul "petrol contra hrană" a început în '96, după ani de sancţiuni economice.

Cam în anul 2000, Irakul a ajuns la concluzia că poate face rost de venituri ilicite, în afara reglementărilor ONU, cerîndu-le cumpărătorilor nişte bonusuri.

Politica aceasta a durat, explică raportul Volcker, pînă în 2002. Plăţile erau făcute către conturi din Iordania şi Liban controlate de Irak, sau sume peşin erau depuse la ambasade irakiene de la Moscova sau din alte oraşe.

În aceste afaceri, politicienii irakieni se foloseau de mici companii intermediare.

Lanţuri întregi de companii şi indivizi au făcut şi fac să fie greu de stabilit cine, de fapt, era beneficiarul ultim, la cele două capete ale afacerii. (Adesea, sumele nu mai apar în scripte drept comisioane, ci drept "taxe la încărcare".)

Celălalt mare abuz denunţat de raport priveşte mita umanitară plătită în legătură cu contractele a peste 2.250 de companii din totalul de în jur de 3600 angajate în oferta umanitară faţă de Irakul atins de sancţiuni.

Raportul estimează că veniturile ilicite obţinute de regimul Saddam pe această cale se cifrează la 1 miliard şi jumătate de dolari.

La un moment dat, cam pe la mijlocul anilor '90, Irakul a decis să adopte o politică semi-oficială, aproape, potrivit căreia 10 la sută din plăţile făcute pe produsele pe care avea voie să le cumpere din motive umanitare să revină de fapt tot Irakului, mai exact unora dintre membrii marcanţi ai regimului Saddam.

Mai multe companii româneşti figurează pe listele publicate în anexele raportului, iar ele figurează şi cu suprapreţ plătit la petrol, şi cu sumele implicate de afacerile umanitare, în tabele special întocmite.