BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 27 Octombrie, 2005 - Published 16:20 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Bugetul propus de guvern, respins de comisia de învăţământ
Sebastian Vlădescu şi Mircea Miclea, în dezacord
Sebastian Vlădescu şi Mircea Miclea nu sunt de acord în privinţa bugetului educaţiei
Comisiile de învăţământ din Camera Deputaţilor şi Senat au respins joi, într-o şedinţă comună, proiectul de buget pe 2006. La şedinţă au participat ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu şi ministrul demisionar al învăţământului, Mircea Miclea. Timp de trei ore cât a durat dezbaterea, şi în care parlamentarii au cerut majorarea bugetului educaţiei cu cel puţin 4.000 de miliarde de lei vechi, nu s-a putut ajunge la un acord cu ministrul finanţelor.

Sebastian Vlădescu a declarat că singurul lucru care se poate face, este ca 1.200 de miliarde să fie luaţe de la alte instituţii şi banii să fie redistribuiţi educaţiei. Ministrul finanţelor a motivat că este imposibil să fie alocate 5% din PIB educaţiei, câtă vreme veniturile la buget sunt de doar 30% din PIB.

"Ne lipsesc 10 miliarde de euro. E greu să găsim soluţii pentru învăţământ, referindu-ne strict la salariile profesorilor. 120-150 de euro e un salariu mic, dar se încadrează în nivelul de salarizare din sectorul bugetar din România" a spus Sebastian Vlădescu.

 E greu să găsim soluţii pentru învăţământ, referindu-ne strict la salariile profesorilor. 120-150 de euro e un salariu mic, dar se încadrează în nivelul de salarizare din sectorul bugetar din România.
Sebastian Vlădescu

Ministrul finanţelor susţine că bugetul educaţiei nu poate fi suplimentat decât cu cel mult 1200 miliarde de lei vechi. Şi asta numai în cazul în care Guvernul dispune acest lucru, iar Parlamentul aprobă. Nu au fost identificate însă clar, instituţiile de unde se vor lua aceşti bani.

Eugen Nicolicea, deputat PSD, e foarte critic la adresa guvernului: "În logica celor care au făcut bugetul, poliţiştii şi sepepiştii sunt mult mai importanţi decât profesorii, care primesc nişte firimituri de la alte instituţii".

Nici una din intervenţiile deputaţilor şi senatorilor nu schimbat opinia ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu. Nici măcar intervenţia ministrului demisionar al educaţiei, Mircea Miclea nu a schimbat cu nimic lucrurile.

 În 15 ani nu s-au dat bani suficienţi pentru educaţie. Dacă guvernele de până acum ar fi făcut acest lucru, acum societatea românească ar fi arătat cu totul altfel. Acum e prea târziu. Nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva.
Mircea Miclea

"În 15 ani nu s-au dat bani suficienţi pentru educaţie. Dacă guvernele de până acum ar fi făcut acest lucru, acum societatea românească ar fi arătat cu totul altfel. Acum e prea târziu. Nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva" a spus Mircea Miclea.

După trei ore de dezbateri, comisiile au supus la vot bugetul pe 2006. Rezultatul: 17 voturi pentru respingere, doar 4 voturi pentru şi 2 abţineri. Amendamentele celor două comisii de învăţământ vor fi trimise la comisiile de buget finanţe care se vor întruni marţi.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, s-a declarat mulţumit de votul comisiilor, dar a adăugat că dacă nici marţi guvernul nu va găsi soluţii pentru mărirea bugetului educaţiei, se va declanşa greva generală.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>