|
Este privatizarea Krivoiroştal un semn bun? | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cel mai mare producător internaţional de oţel, grupul Mittal, a cumpărat combinatul de la Krivoi Rog din Ucraina pentru suma de 4,8 miliarde de dolari, sau 24 de miliarde 200 milioane de hrivne. Preşedintele ucrainean Victor Yuşcenko a afirmat că vânzarea combinatului Krivoiroştal aduce o sumă cu 20 la sută mai mare decât tot ce s-a obţinut din privatizările de până acum în Ucraina. El a salutat evenimentul ca început al unei noi ere în economia ţării. Faza finală a licitaţiei s-a desfăşurat la televiziune. Grupul Mittal a câştigat astfel licitaţia, învingând în faza finală un alt grup, condus de compania franceză Arcelor. Preţul final a depăşit cu mult suma de 3 miliarde dolari sperată iniţial de administraţia Yuşcenko.
Un al treilea licitant, grupul ucrainean LLC Smart a ieşit din cursă cînd preţul a început să ia proporţii. În faza finală a liictaţiei televizate, atmosfera s-a încins, competitorii consultându-se intens la telefon înainte de a ridica din nou preţul, în trepte de 20 milioane dolari, de obicei chiar înainte de a ultima lovitură a ciocanului. Unii analişti economici consideră că preţul plătit de Mittal ar fi probabil prea ridicat. "Suma obţinută depăşeşte cu 20 la sută tot ce s-a obţinut în anii de când a început privatizarea în Ucraina", a declarat preşedintele Victor Yuşcenko. Ce s-a întâmplat astăzi, a mai spus Yuşcenko, arată că Ucraina e în stare să facă privatizări oneste, cu respectarea procedurilor legale. Noua tranzacţie are loc de fapt după anularea unei privatizări efectuate anul trecut, când acelaşi combinat fusese cumpărat de un grup condus de ginerele fostului preşedinte Leonid Kuchma, pentru o sumă de peste 5 ori mai mică - 800 milioane de dolari. În cursul campaniei care a dus la alegerea sa, Yuşcenko denunţase drept furt vechea privatizare, iar imediat după venirea la putere afirmase că vor fi re-examinate mii de privatizări anterioare. Astfel de afirmaţii au creat însă o atmosferă de incertitudine. Şi cu toate că Yuşcenko a renunţat între timp la acele planuri, incertitudinea creată ca şi conflictele politice care au culminat cu destituirea premierului Iulia Timoshenko i-au îndepărtat pe investitori. Re-privatizarea Krivoiroştal a rămas însă pe agendă, şi modul în care s-a făcut e invocat de autorităţile ucrainene ca un semnal că investitorii îşi pot recâştiga încrederea. "Vom face totul pentru ca investitorii să îşi dea seama că s-a schimbat climatul de afaceri", a declarat premierul ucrainean Yuri Yekhanurov.
Au existat tentative în justiţie, ale grupului care cumpărase prima oară combinatul, de a stopa re-privatizarea. De asemenea, re-privatizarea a întîmpinat o opoziţie acerbă în parlament, din partea comuniştilor şi socialiştilor, care au cerut ca uzina să rămână în proprietatea statului. Autorităţile spun că vor folosi suma obţinută pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar pe 2006 şi pentru a spori cheltuielile de asistenţă socială. După licitaţie, preşedintele Yuşcenko s-a întâlnit cu Lakshmi Mittal. Mittal a declarat ulterior reporterilor că noii proprietari vor să ridice producţia anuală de la 7 milioane la zece milioane de tone oţel şi că actuala forţă de muncă - 56.000 de oameni îşi vor păstra locurile de muncă. "Sunt puţin neliniştiti", a spus Mittal. "Suntem o companie străină, trebuie să învăţăm mai multe despre această ţară şi despre oameni, dar avem încredere în ce facem, suntem cea mai de succes companie de oţel din lume." | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||