BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 13 Octombrie, 2005 - Published 10:53 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Trei deputaţi din Alianţa 'Moldova noastră' lipsiţi de imunitate

Serafim Urecheanu
Liderul Alianţei „Moldova Noastră" Serafim Urecheanu
Parlamentul Republicii Moldova a ridicat, la cererea Procuraturii, imunitatea a trei deputaţi ai celui mai numeros partid din opoziţie, Alianţa Moldova Noastră. AMN a acuzat Partidul Comuniştilor de „răfuială politică". Întreaga opoziţie s-a solidarizat, refuzând să participe la vot.

Cei trei deputaţi care au fost lipsiţi de imunitate sunt liderul Alianţei „Moldova Noastră", Serafim Urecheanu şi colegii săi de formaţiune Ion Ciontoloi şi Vasile Colţa.

În absenţa lui Serafim Urecheanu, plecat într-o delegaţie în Estonia, vicepreşedintele AMN, Veaceslav Untilă, a calificat ridicarea imunităţii parlamentare a celor trei colegi ai săi drept o persecuţie a opoziţiei şi o răzbunare politică a Partidului Comuniştilor:

„Stimaţi colegi sau domnilor tovarăşi deputaţi, acest vot care a fost foarte bine organizat de dumneavoastră demonstrează că noi, cei din opoziţie, am avut dreptate atunci când am vorbit despre o hărţuire politică, de o răfuială cu oponenţii politici. Şi vreau să vă spun un singur lucru: odată cu acest vot ruşinos a început şi demolarea democraţiei noastre parlamentare".

Procuratura Generală îi suspectează pe cei trei deputaţi AMN de abuz de putere şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari în perioada în care deţineau diferite funcţii în administraţia publică locală sau în structurile cooperaţiei de consum, până a deveni parlamentari.

În favoarea ridicării imunităţii lor au votat 54 de reprezentanţi ai majorităţii comuniste prezenţi în sală din totalul de 101.

Deputaţii celor patru formaţiuni de opoziţie, Alianţa „Moldova Noastră", Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Social Liberal nu au participat la votare.

Deputatul comunist Vladimir Ţurcan, preşedintele comisiei juridice a Parlamentului, a spus că deputaţii care au refuzat să participe la votare „nu doresc să facă ordine în ţară" şi să stabilească adevărul. Vladimir Ţurcan:

„Neparticipând la votare, după părerea mea, aceşti deputaţi pur şi simplu au demonstrat că nu doresc să fie stabilit adevărul în cazurile acestea şi, cel mai important, nu doresc ca organele de anchetă să se pronunţe exact cine este vinovat şi cine nu".

La rândul său, liderul grupului parlamentar al PPCD, Vlad Cubreacov, a declarat la BBC că formaţiunea sa refuză să participe la votare atâta timp cât procuratura în Republica Moldova rămâne încă o instituţie organizată după principiile sovietice şi nu după cele europene:

„Republica Moldova încă rămâne restanţieră în ceea ce priveşte asigurarea unui rol şi a unor funcţii pentru procuratură conforme cu standardele Consiliului Europei. Este un angajament pe care ţara noastră şi l-a asumat încă în 1995, odată cu aderarea la organizaţia de la Strasbourg, angajament neonorat. Atât timp cât procuratura este susceptibilă de a fi un instrument în mâinile puterii politice, nu putem da curs nici unei cereri venite din partea procurorului general. Este o abordare de principiu. Nu vizează persoane şi nu reflectă neapărat atitudinea noastră faţă de cuprinsul scrisorilor venite de la Procuratura Generală".

Este pentru prima dată, de la alegerile parlamentare din 6 martie, când partidele care au sprijinit candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, PPCD, PD şi PSL, au refuzat să susţină majoritatea comunistă într-o problemă de rezonanţă deosebită.

Procuratura Generală ceruse anterior şi ridicarea imunităţii unui deputat comunist, Ivan Guţu, suspectat de delapidări de proporţii în perioada în care deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Raional Edineţ, acum patru ani.

Problema imunităţii acestui deputat nu s-a pus însă în discuţie, pe motiv că, în ultimele săptămâni, el nu a fost prezent la şedinţele Parlamentului, iar constituţia Republicii Moldova obligă Legislativul să audieze deputatul înainte de a-i ridica imunitatea.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>