|
Este importantă aderarea Turciei? | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Aderarea Turciei ar însemna ca Uniunea Euopeană să se învecineze direct cu Irakul, Siria, Iranul şi ţările din Caucaz şi ar aduce pentru prima oară în Uniune o ţară cu o populaţie majoritar musulmană. Această perspectivă i-a divizat pe politicienii Uniunii: unii consideră că Turcia nu va putea fi absorbită, alţii cred că este esenţial ca Turcia să devină şi un partener politic, nu numai strategic, al Europei. Cei care susţin aderarea mai spun şi că nu trebuie descurajată o ţară care oferă un exemplu democratic celorlalte ţări islamice din Orientul Apropiat. Analistul BBC Paul Reynolds consideră că există trei factori care indică un posibil succes al cererii Turciei în viitor.
În primul rând, Turcia şi-a demonstrat dorinţa de a se adapta la standardele europene şi a înregistrat progrese certe în democratizare şi în respectarea drepturilor omului. În al doilea rând, deşi religia populaţiei este Islamul, Turcia are o puternică tradiţie seculară. Şi în al treilea rând, Turcia este membru NATO, apărând Europa căreia acum încearcă să i se alăture. Iar acest lucru va conta. În orice caz calendarul negocierilor nu prevede un rezultat înainte de 2014, şi oricum în multe chestiuni vor fi prevăzute perioade de tranziţie. De notat că problemele economice nu par a avea multă greutate în obiecţiile faţă de aderarea Turciei. Din contră, sunt invocate unele avantaje pentru Uniune. Dar iată cum sunt prezentate cele două opinii opuse faţă de aderarea Turciei. Parlamentarul francez Pierre Lequillier este contra. "Aş vrea o puternică Europă Politică", spune el, "o Europă în stare să vorbească cu aceeaşi voce în lume, şi asta nu e posibil dacă aderă Turcia." "Uniunea nu poate fi doar o zonă de comerţ liber, trebuie să devină o uniune politică, un actor important pe scena internaţională. Prin urmare trebuie să îşi definească frontierele." "Faţă de ţările aflate dincolo de Bulgaria, România şi vestul Balcanilor avem nevoie de o politică de "vecinătate" sau "proximitate" şi nu de integrare", crede parlamentarul francez Pierre Lequillier. Directorul unui centru de studii europene, Giles Meritt, este de altă părere: "din motive de stabilitate, Tucia trebuie primită în Uniune." "Se află lângă republicile din Caucaz, punctele fierbinţi din Asia centrală şi din Orientul Mijlociu. Este o putere regională şi exercită o influenţă stabilizatoare în regiune." "Este în interesul pe termen lung al Europei ca Turcia să fie ferm ancorată în Uniune." "În plus mai sunt şi avantajele economice. La momentul aderării, să zicem în 2020, forţa de muncă activă în Europa, care va plăti pensiile celorlalţi, va fi mai mică de 50 la sută. În Turcia, forţa ade muncă activă va fi de două treimi", spune domnul Meritt. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||