|
Uraganul Katrina a lovit Statele Unite | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vântul, însoţit de precipitaţii puternice, a atins o viteză de trei sute de kilometri la oră. Ochiul furturnii se apropie de oraşul New Orleans, unde deja a fost întreruptă o parte din reţeau electrică. În ultimele ore viteza vântului a sporit. Ploaia este atât de puternică încât apa care cade pe pereţii zgârie norilor pare o cascadă. Multe dintre firele electrice se rup cu zgomot din cauta vântului de sute de kilometri pe oră. Practic, orice lucru care nu este fixat la sol este purtat prin aer de pe o stradă pe alta.
Şi asta chiar dacă centrul furtunii, ochiul acesteia, cum este numit, nu a atins încă oraşul New Orleans. Colin Macadie, de la centrul naţional pentru uragane, spune că sunt posibile inundaţii din cauza masivelor revărsări de ape. "Sunt şanse să asistăm la ceva inundaţii. New Orleans este pe un platou destul jos. Suntem de fapt la nivelul mării iar valurile furtunii sunt peste acest nivel, de aceea e foarte posibil ca apele să se reverse", spune Colin Macadie. Autorităţile au făcut multiple apeluri către locuitorii oraşului, cerându-le să se refugieze în zone mai sigure sau să îşi ia toate precauţiile dacă decid să nu plece de la casele lor. Chris Wiseman este unul dintre miile de oameni care a plecat cu întreaga familie spre un oraş din apropiere. "Furtuna s-a orientat foarte rapid către New Orleans, abia vineri seară ne-am dat seama că urma să ne lovească pe noi. Nu erau prea multe căi de urmat, la marginile oraşului era o mare de oameni şi maşini, care încercau să găsească cea mai rapidă soluţie de plecare. N-am avut altă soluţie decât să ne amestecăm cu ei şi să facem acelaşi lucru", spune el.
Este probabil că în orele următoare situaţia se va înrăutăţi şi mai tare. Soarta oraşului depinde de puterea barajelor sale contra furtunilor, însă sunt puţini care cred că acestea vor rezista unuia dintre cele mai puternice uragane consemnate vreodată în istoria Statelor Unite. Din fericire aprovizionarea cu electricitate s-a oprit la puţin timp după răsăritul soarelui. Deocamdată, locuitorii rămaşi în New Orleans nu au altceva de făcut decât să se ascundă şi să aştepte trecerea furtunii. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||