BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 29 August, 2005 - Published 18:37 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Olli Rehn cere menţinerea ritmului reformelor

Olli Rehn
Într-o scrisoare adresată ambasadorilor români cu ocazia reuniunii anuale a acestora de la Bucureşti, comisarul european pentru extindere a subliniat din nou că România trebuie să menţină un ritm ridicat al reformelor, dacă vrea ca aderarea sa la Uniunea Europeană să nu fie amânată cu un an.

Pentru moment, e la îndemâna autorităţilor române să convingă oficialii de la Bruxelles că se pregăteşte pentru aderare şi că toate măsurile stabilite vor fi luate la timp, se spune în mesajul comisarului european.

Olli Rehn avertizează că trebuie făcute rapid reforme în domeniile justiţiei, concurenţei, achiziţiilor publice, proprietăţii intelectuale, agriculturii şi protecţiei mediului.

Contează fiecare zi, fiecare săptămână, fiecare lună, scrie comisarul pentru extindere, şi adaugă că din cauza contextului politic actual din Europa, după respingerea Constituţiei Uniunii în Franţa şi Olanda, au sporit şi aşteptările faţă de România şi Bulgaria care aspiră să se alăture celor 25 de state membre.

Îndeplinindu-vă angajamentele nu le veţi da prilejul celor care se îndoiesc de capacitatea voastră de aderare, să-i convingă şi pe alţii de acest lucru, spune comisarul european.

În încheierea scrisorii sale, Olli Rehn aminteşte că raportul Comisiei Europene din 25 octombrie va da oficialilor de la Bruxelles o idee clară asupra poziţiei în care se află România în procesul de pregătire pentru aderare, dar că nu se aşteaptă ca raportul să facă o recomandare definitivă, decizia asupra aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 sau a amânării cu un an, urmând a fi luată abia la primăvară.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>