|
Arestări cheie la Londra şi la Roma | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Poliţia din Marea Britanie a confirmat că a arestat mai multe persoane în cursul unor operaţiuni de anvergură desfăşurate la Londra. Arestările au fost calificate de poliţie ca având o importanţă extremă. La o conferinţă de presă desfăşurată vineri seară, şeful Departamentului de Contra-Terorism al Poliţiei Metropolitane din Londra, Peter Clarke, a declarat că doi dintre cei arestaţi au refuzat să se predea şi că au fost reţinuţi cu ajutorul unor "tactici speciale". Anterior, surse din poliţie declaraseră că ar fi fost vorba de gaze lacrimogene.
Când a fost reţinut, unul dintre cei doi a spus că se numeşte Muktar Said Ibrahim. După nume, ar putea fi chiar persoana căutată de poliţia britanică pentru atentatul eşuat din autobuzul 26, de pe data de 21 iulie. Un alt bărbat reţinut în cursul raidurilor de vineri a spus că se numeşte Ramzi Mohammed. Un alt suspect, considerat responsabil de una din încercările de detonare a unei bombe pe 21 iulie, la o staţie de metrou, a fost arestat miercuri la Birmingham. În fine, o altă persoană a fost arestată la Roma. Arestarea de la Roma Ministrul de interne al Italiei, Giuseppe Pisanu, a anunţat că unul din cei patru suspecţi principali în atentatele de la 21 iulie a fost arestat la Roma. Numele său e Osman Hussein şi este cetăţean britanic născut în Somalia. El ar fi unul dintre cei care ar fi încercat să pună la cale unul dintre antentatele de săptămâna trecută de la Londra. Nu a reuşit, fiindcă bomba nu a explodat şi apoi a fugit. Şeful Departamentului de Contra-Terorism al Poliţiei din Londra a confirmat că la Roma a fost arestat un bărbat al cărui nume e Osman Hussein care ar fi "de mare interes pentru anchetă". |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||