BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 26 Iulie, 2005 - Published 11:31 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Multe din proiectele SAPARD au fost neasigurate
pod distrus
Zeci de investiţii cu bani europeni au fost luate de ape
Milioane de euro investiţi în programele SAPARD din zona Moldovei s-au dus pe apa sâmbetei. Inundaţiile au distrus 32 de drumuri şi o moară, construite din bani europeni. Oficialii SAPARD trebuie să găsească acum soluţii pentru că numai trei drumuri erau asigurate.

Directorul agenţiei SAPARD Iaşi, Eugen Ţicău, face bilanţul pagubelor, afirmând că numai în judeţul Bacău au fost afectate douăsprezece lucrări de infrastructură finalizate şi două nefinalizate în timp ce, în domeniul privat, a fost afectată o singură lucrare de modernizare a unei mori.

În judeţul Vaslui au fost afectate două lucrări, reprezentând două modernizări de drumuri, iar în judeţul Neamţ au fost afectate şase proiecte.

În privinţa asigurării, situaţia drumurilor şi aducţiunilor de apă construite cu bani europeni se prezintă astfel: în Bacău din 12 lucrări afectate, doar trei erau asigurate pentru celelalte existând banii de bună execuţie, bani care ar putea rezolva o parte din problemele apărute.

La consiliul local Asău, 83% din lucrări au fost afectate, acestea neputând fi remediate cu ajutorul banilor din fondul de bună execuţie.

Pentru celelalte lucrări afectate se va încerca refacerea proiectelor şi obţinerea de noi finanţări.

Afiş
Autorităţile locale n-au asigurat lucrările SAPARD

Conform oficialilor SAPARD Iaşi, responsabilitatea asigurării lucrărilor revenea consiliilor locale şi constructorilor, însă aceştia nu vor fi traşi la răspundere pentru că au uitat să asigure lucrările de milioane de euro.

Aşadar, mai multe drumuri, poduri şi reţele de apă şi canalizare construite cu bani europeni au fost afectate în urma inundaţiilor. Este de vină numai natura sau şi constructorii? Şi dat fiind că lucrările nu erau asigurate, cine va suporta costul refacerii lor?

La aceste întrebări, directorului general al Agenţiei SAPARD, Samoilă Szabo a răspuns la BBC:

Samoilă Szabo: Este destul de greu de spus fără a studia fiecare caz în parte.

BBC: Dar din ce aţi văzut până acum şi din ce ştiţi, se poate vorbi de greşeli de execuţie sau de faptul că s-ar fi umblat pe la reţeta proiectului de către constructor?

S.S.: Chiar în cazuri de forţă majoră cum ar fi calamnităţile, este greu de spus acest lucru.

...cam 15-20 milioane de euro pentru toate lucrările calamnitate
Samoilă Szabo

BBC: Aceste lucrări vor trebui refăcute. Cine plăteşte?

S.S.: Există mai multe posibilităţi. Fiind vorba de lucrări SAPARD, fonduri nerambursabile, noi încercăm să găsim fonduri pentru aceste lucrări. Una din ele ar fi mobilizarea acelor cheltuieli diverse şi neprevăzute care sunt în cote de 5%. O parte din ele ajung, o parte nu ajung.

BBC: Există cumva o estimare a costurilor suplimentare?

S.S.: Oricum, este vorba de milioane de euro. Am făcut o estimare care nu poate fi considerată exactă dar cam 15-20 milioane de euro pentru toate lucrările calamnitate, dar s-ar putea să fi supraestimat puţin suma necesară.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>