|
Turcia: veto prezidenţial în cazul noului cod penal | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Turciei, Ahmet Necdet Sezer, şi-a exercitat dreptul de veto în cazul noului cod penal, descriind unul dintre amendamente drept o ameninţare la adresa unităţii republicii. Noul cod penal, menit să sprijine aspiraţiile Turciei de a adera la Uniunea Europeană, a intrat în vigoare la 1 iunie - dar fără o serie de amendamente parlamentare pentru care e nevoie de aprobarea preşedintelui ţării. Vetoul prezidenţial, după cum relatează corespondentul BBC la Istanbul, a fost declanşat de un amendament care prevede reducerea pedepselor pentru cursurile coranice neautorizate. Când partidul de guvernământ, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, care îşi are originea într-un partid islamist scos în afara legii, a făcut această propunere, în parlament a fost mare agitaţie. La capătul unor dezbateri aprinse, principalul partid de opoziţie a părăsit lucrările, lăsând practic partidul de guvernământ singur. Obiecţia opoziţiei e simplă - ideea fiind că e vorba de o altă încercare subversivă a guvernului de a submina separarea dintre religie şi stat, care este fundamentul constituţiei Turciei. Preşedintele Sezer e de acord cu opoziţia şi într-o declaraţie dată publicităţii de cabinetul său, se spune că noua lege aproape că sprijină deschiderea unor instituţii ilegale şi că astfel de instituţii ar fi un pericol pentru unitatea ţării. Nu e primul veto prezidenţial. Guvernul îl consideră pe preşedintele Sezer un obstacol major în calea diminuării controlului ferm pe care statul îl exercită asupra religiei. Dar mulţi văd în preşedinte un instrument important de a ţine în frâu ambiţiile parlamentului dominat covârşitor de partidul de guvernământ. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||