|
Efectele negative ale exporturilor textile chinezeşti | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Uniunea Europeană a respins acuzaţiile formulate, luni, de oficialii de la Beijing, conform cărora gruparea nu ar fi adus suficiente dovezi privind pagubele provocate de majorarea importurilor de textile ieftine din China. "Ne-am motivat cererea pe baza datelor adunate în ultimele luni şi acestea demonstrează clar majorarea importurilor din China şi, de asemenea, că industria textilă din Europa riscă să fie ireparabil afectată", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Claude Veron-Reville. Uniunea Europeană a acordat Chinei un termen de 15 zile, începând cu data de 27 mai, pentru consultaţii, înainte să înceapă să aplice măsuri care vizează reducerea importurilor provenite din statul asiatic. Conform tratatului de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului, semnat în 2001 de China, statul are obligaţia, în cazul formulării unei astfel de cereri, să-şi limiteze creşterea exporturilor.
În cazul produselor vizate de Uniunea Europeană, ritmul de creştere va fi limitat la 7,5% peste cantitatea importată de cele 25 de state ale UE în perioada martie 2004 - februarie 2005. Dacă statul asiatic nu reuşeşte să adopte măsuri eficiente în termen de 15 zile, Uniunea are dreptul să adopte măsuri valabile până la finele anului pentru reducerea importurilor. UE se teme că afluxul de importuri chinezeşti va duce la falimentarea producătorilor autohtoni şi va genera şomaj. Oficialii de la Washington au impus, la mijlocul acestei luni, contingente pentru pantaloni, lenjerie, cămăşi şi alte bunuri provenite din China. Ministrul chinez al Comerţului, Bo Xilai, a declarat, luni, că statul îşi rezervă dreptul de a apela la OMC pentru a rezolva conflictul. El a precizat că, în lipsa unei a treia părţi care să evalueze ambele poziţii, acestea ar putea cere soluţionarea cazului de către mecanismul OMC de reglementare a conflictelor. "Vom apela la acest mecanism când va veni momentul", a adăugat oficialul. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||