BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 30 Mai, 2005 - Published 10:51 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Ecouri în presa internaţională
News image
Respingerea Constituţiei Europene de către Franţa ţine prima pagină a ziarelor europene, care pun accent pe procentul de 55% dintre votanţi care au ales să spună NU la referendum.

Un NU istoric Constituţiei Europene, anunţă solemn cotidianul francez Le Figaro.

Liberation califică votul drept o capodoperă de masochism, gest al unui electorat temător de efectele globalizării.

“Au fost strigăte de durere, de teamă, de nelinişte şi furie...în faţa unei curse nebune în care e prinsă lumea dar şi a neglijenţei celor ce ne conduc de mai bine de două decenii”- deplânge Liberation.

În Spania, prima ţară care a aprobat tratatul constituţional printr-un referendum, cotidianul El Pais nu-şi ascunde dezamăgirea profundă.

“Una din ţările fondatoare s-a decis să pună o frână în ceea ce până acum a constituit un succes fără precedent în istoricul relaţiilor internaţionale şi în edificarea unui continent prosper şi paşnic.”

Deşi El Pais recunoaşte că votul negativ reflectă nemulţumirea electoratului francez faţă de liderii săi politici, procesul extinderii Uniunii Europene şi perspectiva admiterii Turciei, cotidianul spaniol avertizează că viitorul este tulbure.

“Rezultatul este acela că, începând de astăzi, Uniunea Europeană este lipsită de orice direcţie. Chiar dacă preşedinţia luxemburgheză a Uniunii insistă asupra urmăririi calendarului de ratificare, este clar că nu se poate continua în absenţa Franţei.”

Tot în Spania, cotidianul El Mundo prognozează o revenire la obiceiurile trecutului.

“Totul sugerează că realizarea uniunii politice - pe care o are în vedere constituţia - va fi amânată şi că Uniunea Europeană va pune un accent mai mare pe cooperarea economică şi acordurile bilaterale.”

“Ne întoarcem, în acest mod, la anii egoismului naţional şi ocrotirii propriului interes, în dauna compromisului şi solidarităţii.”

Revolta Franţei

În schimb ziarul italian La Stampa vede în votul negativ dat tratatului constituţional mai degrabă un vot de protest faţă de liderii Franţei şi mai puţin o respingere a proiectului de integrare europeană.

“Ca de atâtea ori în istoria lor, francezii refuză să asculte glasul raţiunii, se revoltă şi ucid regele.”

La Stampa nu face neapărat o legătură între sentimentele de care este animat astăzi electoratul francez şi cele prevalente înainte de Revoluţia din 1789.

Cotidianul italian crede că avem de-a face mai degrabă cu acelaşi amestec de neputinţă, xenofobie şi neîncredere care a constituit punctul comun în care s-au întâlnita extrema stângă şi cea dreaptă în anii 30.

Ziarul italian dă vina, pentru sporirea sentimentelor naţionaliste, tocmai pe slăbiciunea liderilor Franţei, şi pe faptul că preşedintele Jacques Chirac nu a ţinut cont de mesajul alegătorilor la alegerile locale şi l-a menţinut în funcţie pe primul ministru, o persoană lipsită de popularitate.

“Şoc pentru Uniunea Europeană: Franţa respinge constituţia” - se alarmează ziarul german Bild.

Sueddeutsche Zeitung afirmă la rându-i că într-o perspectivă istorică, votul negativ dat de francezi reprezintă o farsă, deoarece prevederile Constituţiei sunt mai democratice decât oricare din tratatele anterioare ale Uniunii.

Dar, adaugă cotidianul german, începând cu anii ‘90 a început să apară un sentiment tot mai pronunţat de insatisfacţie, legate de introducerea monedei unice, piaţa unică şi lărgirea Uniunii.

Tocmai acest proces i-a făcut pe vest-europeni să aibă impresia “că trăiesc la mila unei puteri obscure, discreţionare, care se extinde incontrolabil.”

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>