|
Primarul general al Chişinăului a demisionat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Serafim Urecheanu a renunţat la mandatul său de primar în favoarea celui de deputat. Serafim Urecheanu, care este lider al partidului Alianţa „Moldova Noastră”, a declarat că decizia de a renunţa la funcţia de primar general de Chişinău a fost pentru el una foarte dificilă. El spune că hotărât să rămână în Parlament pentru a contribui la schimbarea situaţiei din ţară şi la formarea unei clase politice noi, necompromise. „Voi acumula şi voi propaga, inclusiv în mediul extraparlametar, o altă experienţă politică, faţă de cea demonstrată de pretinşii noştri politicieni până acum." "Voi face totul pentru a mobiliza deputaţii fracţiunii noastre la monitorizarea modului în care actuala guvernare va realiza imperativele integrării europene”.
Pe de altă parte, Serafim Urecheanu s-a declarat nemulţumit de modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare din 6 martie în Republica Moldova. El a declarat că victoria obţinută de către comunişti la scrutin se datorează, între altele, şi faptului că preşedintele Vladimir Voronin, care este şi lider al Partidului Comuniştilor, a fost susţinut de preşedinţii României, Ucrainei şi Georgiei. Oponenţii politici ai liderului AMN, consideră însă că decizia de a renunţa la primăria Chişinăului este dictată, în primul rând, de interesul său de a obţine imunitate parlamentară. Vlad Cubreacov, liderul grupului parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat e de părere că „domnul Urecheanu doreşte să se acopere de imunităţile parlamentare dat fiind faptul că figurează ca acuzat sau bănuit într-o serie de dosare legate de fapte de corupţie din Primăria municipiului Chişinău. Este una dintre raţiuni. Probabil că există şi raţiuni politice”. Serafim Urecheanu a fost ales deputat pe listele Blocului electoral „Moldova Democrată”, formaţiune care s-a destrămat imediat după alegeri. Acum el conduce grupul parlamentar Alianţa „Moldova Noastră”, din care fac parte 23 de deputaţi din totalul de 101. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||